Prezență numeroasă și selectă la Satu Mare de Ziua Armatei

Ziua de 25 octombrie are o însemnătate specială pentru toți cei care dau importanță istoriei României și sunt recunoscători românilor care au scris istoria cu sângele lor în toate confruntările la care au luat parte. Pentru Satu Mare ziua de 25 Octombrie este cu atât mai specială, cu cât județul nostru a reprezentat ultima bucatăde pământ românesc eliberată de armata română în cel de-al Doilea Război Mondial.
Atunci, Generalul Gheorghe Avramescu a decis ofensiva împotriva trupelor hortisto-fasciste, ca un cadou pentru rege. Acțiunea sa a fost un succes,el înaintând cu trupele departe de granița română, eliberând de sub ocupație chiar multe orașe de pe teritoriul actual al Ungarie.
Deși multă lume a uitat aceste fapte eroice, nu mai pun preț pe ele și se bucură în această zi doar de parada militară, există și oameni care nu pot lăsa trecutul în umbră și îl apreciază la adevărata lui valoare și recunosc meritele celor care s-au jertfic în istorie pentru prezentul României.
Camera Deputaților a fost bine reprezentată la evenimentul dedicat Zilei Armatei și martirilor de pe fronturi, având prezente persoane importante la Carei, ultima brazdă de pământ românesc eliberată.
„Ȋn semn de respect și recunoștință, astăzi, de Ziua Armatei, am venit alături de Președintele Camerei Deputaților Liviu Dragnea, Premierul Romȃniei Mihai Tudose, Ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor și ceilalți colegi sătmăreni, la Carei, pentru a aduce omagiul nostru celor care și-au depus ȋn slujba țării viața și ȋntreaga lor activitate.
Salut și felicit toți militarii români pentru curajul și devotamentul de care dau dovadă atȃt ȋn țară cȃt și peste hotare ȋn ȋndeplinirea misiunilor care li se încredințează.
Vă mulțumim cu recunoștință și respect!
La Mulți Ani Armatei Române!” a declarat deputatul PSD Satu Mare, Ioana Bran, prezentă de asemenea la eveniment.
Prezența numeroasă a oamenilor publici în Satu Mare a fost în sine un eveniment, manifestările de la Carei neavând parte de o prezență atât de numeroasă din partea oficialităților de la nivel național de mulți ani. Prin aceasta, ei și-au arătat respectul pentru faptele mărețe ale înaintașilor și pentru ceea ce reprezintă chiar și astăzi armata română pentru România.

ULTIMELE ȘTIRI
Un jandarm aflat în timpul liber, salvator pentru o persoană căzută pe stradă
Amenzi de zeci de mii de lei date de polițiștii de frontieră în urma unei acțiuni pe drumurile spre ...
"Bătrânii noștri nu au băut apă, numai vin" - Laszlo Hetei despre rolul cramelor din Beltiug
Din casa de copii, în lumea afacerilor -Anton Varga și Eliezer Cleaning, o poveste de viață și de mă...
Conceptul unic de cartier - fără garduri între vecini - a început construcția de case in Satu Mare
Eleganță, rafinament și prețuri imbatabile, la evenimentul „Say Yes To The Dress” organizat de desig...
Polițiștii au reținut un sătmărean "pasionat" să intre în curțile oamenilor
Un tânăr șofer, mort de beat, a luat în plin în stâlp la Carei
O șoferiță din Satu Mare a lovit un minor beat, care a trecut drumul pe unde l-a tăiat capul
Anunț de mediu - Rațiu Cosmin Constantin și Rațiu Cosmina Oana "PUZ - Zona mixta de locuit și servic...
Mircea Govor despre drumul expres Satu Mare - Iar "Un angajament respectat pentru dezvoltarea infras...
Restaurant Tei împlinește 32 de activitate neîntreruptă
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare