15 persoane dintr-un evacuate dupa ce un bărbat a dat foc apartamentului sau

În cursul acestei nopți, la ora 00:11, dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „SOMEŞ” al judeţului Satu Mare a fost anunțat de producerea unui incendiu la un apartament situat la etajul al II-lea al unui bloc de locuințe din municipiul Satu Mare.
La fața locului s-au deplasat cinci echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare cu: două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare grea, o autospecială de lucru la înălțime, un echipaj de prim ajutor calificat SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Satu Mare. La această intervenție pompierii sătmăreni au primit sprijinul colegilor de la Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare și al Inspectoratului de Jandarmi Județean Satu Mare.
La momentul sosirii forțelor de intervenție, se degaja o mare cantitate de fum din apartament și ardeau materialele combustibile dintr-o încăpere.
S-a intervenit prompt pentru evacuarea a doi bărbați, proprietari ai apartamentului și s-a reușit lichidarea rapidă a incendiului, împiedicându-se astfel propagarea acestuia la restul încăperilor sau la apartamentele învecinate. Ceilalți locatari din bloc (15 persoane) s-au autoevacuat.
Cele două persoane aflate în apartament la momentul producerii incendiului erau în stare de conștiență și au primit îngrijiri medicale, întrucât erau intoxicate cu fum, iar una dintre acestea prezenta o arsură de gradul doi în zona membrului superior. Ulterior, victimele au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din Satu Mare.
În urma incendiului au ars: mobilierul, materialele textile și aparatura electrocasnică aflate în încăperea afectată de incendiu și s-au degradat parțial mobilierul, zugraveala si tencuiala din apartament.
Cauza probabilă a producerii incendiului a fost aprinderea unei grămezi de hârtii și cartoane în interiorul locuinței, de către o persoană iresponsabilă.

ULTIMELE ȘTIRI
Un jandarm aflat în timpul liber, salvator pentru o persoană căzută pe stradă
Amenzi de zeci de mii de lei date de polițiștii de frontieră în urma unei acțiuni pe drumurile spre ...
"Bătrânii noștri nu au băut apă, numai vin" - Laszlo Hetei despre rolul cramelor din Beltiug
Din casa de copii, în lumea afacerilor -Anton Varga și Eliezer Cleaning, o poveste de viață și de mă...
Conceptul unic de cartier - fără garduri între vecini - a început construcția de case in Satu Mare
Eleganță, rafinament și prețuri imbatabile, la evenimentul „Say Yes To The Dress” organizat de desig...
Polițiștii au reținut un sătmărean "pasionat" să intre în curțile oamenilor
Un tânăr șofer, mort de beat, a luat în plin în stâlp la Carei
O șoferiță din Satu Mare a lovit un minor beat, care a trecut drumul pe unde l-a tăiat capul
Anunț de mediu - Rațiu Cosmin Constantin și Rațiu Cosmina Oana "PUZ - Zona mixta de locuit și servic...
Mircea Govor despre drumul expres Satu Mare - Iar "Un angajament respectat pentru dezvoltarea infras...
Restaurant Tei împlinește 32 de activitate neîntreruptă
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare