
Consilierul județean PNL Adrian Cozma critica dur primăria și conducerea ei pentru creșterea de taxe pe care sătmărenii o resimt începând cu 1ianuarie acest an.
Redam în continuare comunicatul de presa trimis de acesta:
Primarul orașului și majoritatea lui personală din Consiliul Local Satu Mare, ne-a făcut la fiecare câte un cadou în Ajunul Crăciunului.
Celor cu mașini ne-a premiat cu 20% impozit suplimentar de plătit, iar celor care doresc să se căsătorească, au parte de o taxă care crește de la 15 lei la 500 lei. Probabil pentru a nu uita prima zi din căsnicie.
Conducerea Primăriei n-a uitat să sprijine producătorii locali, așa că le-a pus taxă pentru eliberarea certificatului de producător, iar pentru anumite activități le-au fost crescute taxele, fie că vorbim de chioșcuri sau pentru comercializarea florilor.
Cei mici trebuie taxați.
Ca să fie totul ok și pentru ”eliminarea haosului, asigurarea unei echitabilități”, primarul s-a gândit că toți cei care au activități (și care aduc bani la bugetul local prin plata altor taxe și impozite), să primească și ei vești bune pentru anul 2018. Astfel, taxarea pe oră în zona centrală a municipiului va crește de la 2 la 4 lei, în timp ce valoarea abonamentelor anuale pentru rezervarea locurilor de parcare în cartiere va crește de la 80 de lei la 150 de lei.
Dintr-o eroare, tehnică sau de redactare cred, a uitat să ne spună de vreo eficientizare a mobilității în oraș sau de creearea unor parcări noi, care să îmbunătățească situația actuală.
Noi le dorim An Nou Fericit, iar la sfârșitul anului viitor sperăm să avem străzi ca-n palmă, educație de calitate, curățenie de cinci stele și o piață agroalimentară modernă.
Spor și să auzim numai de bine.

ULTIMELE ȘTIRI
Adrian Cozma acuzat de crearea de conflicte interetnice pe tema comasării de licee - Comunicatul de ...
Cupa Orașului Tășnad la Șah – Ediția a XII-a, un eveniment internațional de excepție
Ia o scrisoare și fă un copil fericit - au început pregătirile pentru o nouă ediție „Ajutoarele lui ...
Cel mai tânăr primar din județ a tăiat sporurile din primărie fără să aștepte decizii guvernamentale
Patru licee din Satu Mare au fost comasate. Adrian Cozma „𝐅𝗿𝗮̆𝘁̦𝗶𝗮 𝐆𝗼𝘃𝗼𝗿-𝐊𝗲𝗿𝗲𝘀𝗸𝗲𝗻𝘆𝗶 urmărește să pun...
Tânărul decedat în urma accidentului produs de un sătmărean la Firiza a fost condus pe ultimul drum ...
Sătmăreanul Haiduc Mihnea Adrian e fost ales președintele Consiliului National al Elevilor
Un sătmărean de doua ori pe podium la Campionatul Mondial de skanderberg
Județul Satu Mare are unul dintre ultimii meșteri din România care realizează vitralii
Verificări la sânge la punctele de trecere a frontierei din judetul Satu Mare
Sătmărean, 20 de ani, reținut pentru trafic internațional de droguri - le ascundea printre alimente
Delegația sătmăreană a PSD i-a dat votul de încredere lui Sorin Grindeanu pentru a conduce partidul
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare

