Cum prezintă Inspectoratul de Poliție filmul evenimentelor de ieri, când doi polițiști au fost agresați, fiind nevoiți să folosească arma din dotare pentru a se apăra

Ieri, 28 martie a.c., polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, au fost sesizați, prin apelul de urgență 112, că pe o stradă din municipiul Satu Mare are loc un conflict conjugal.
Un echipaj, format din doi polițiști din cadrul Poliției Municipiului Satu Mare – Biroul de Ordine Publică, s-a deplasat la adresa indicată, pentru aplanarea conflictului.
La fața locului polițiștii au identificat o femeie, de 61 de ani, din Satu Mare, care a manifestat față de aceștia un comportament agresiv, atât verbal, cât și fizic, lovind pe unul dintre polițiști.
Alți doi bărbați, de 27, respectiv 33 de ani, fiii femeii au intervenit, lovind din spate același polițist.
Întrucât la somațiile polițiștilor, cele trei persoane nu au încetat comportamentul agresiv, unul dintre polițiști a executat 2 focuri de avertisment, în plan vertical,
după care persoanele au fost imobilizate, încătușate și transportate la sediul Poliției pentru a fi audiate.
În urma lovituri primite, polițistului i s-a efectuat un control medical, iar potrivit certificatului medico-legal leziunile suferite necesită 3-4 zile de îngrijiri medicale.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, iar față de cei doi bărbați, judecătorul de drepturi și libertăți a luat măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.
În exercitarea atribuțiilor de serviciu, polițiștii sătmăreni vor folosi de fiecare dată toate prerogativele conferite de lege pentru a asigura un climat de liniște și siguranță cetățenilor județului, chiar dacă prin intervenția efectuată riscă punerea în pericol a integrității fizice proprii.
Atragem atenția cetățenilor asupra faptului că, potrivit art. 257 alin.1 din Codul Penal: “amenințarea săvârșită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă, lovirea sau alte violențe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul săvârșite împotriva unui funcționar public care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuții, se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracțiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime”.
Art. 257, alin.4 din Codul Penal precizează că: “Faptele prevăzute la art. 257, alin.1-3, comise asupra unui polițist sau jandarm, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuții, se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracțiune, ale cărei limite se majorează cu jumătate”.

ULTIMELE ȘTIRI
Merg la Campionatul Mondial in SUA - Tinerii de la B-Robo, performanță extraordinară în acest weeken...
Sătmăreanul Florin Gardos, atac subtil la Nordis, din fața unui proiect imobiliar pe care îl dezvolt...
Sătmărean căutat de Poliție, dat dispărut de familie
O sală de eveniment cu un concept unic urmează să se deschidă în județul Satu Mare - se pot face dej...
Sătmăreanul Ovidiu Pop a pornit în expediție cu Dacia în SUA - peste 5000 km cu Dacia 1310
S-a încheiat perioada de înscriere pentru alegerile prezidențiale - 23 de persoane s-au înscris
Trei spadasine și doi antrenori sătmăreni la Campionatul Mondial de cadeți și juniori
Sezonul de schi la Luna Șes s-a încheiat - cine se aventurează o face pe propria răspundere
Un jandarm aflat în timpul liber, salvator pentru o persoană căzută pe stradă
Amenzi de zeci de mii de lei date de polițiștii de frontieră în urma unei acțiuni pe drumurile spre ...
"Bătrânii noștri nu au băut apă, numai vin" - Laszlo Hetei despre rolul cramelor din Beltiug
Din casa de copii, în lumea afacerilor -Anton Varga și Eliezer Cleaning, o poveste de viață și de mă...
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare