Satu Mare o are pe Dăncilă autohtonă. Cine e și ce cuvinte îi dau de furcă

E tot blondă, adoptă aproape aceeași coafură cu doamna prim ministru, are aceleași emoții când trebuie să vorbească în fața unui public, are tot o funcție de conducere importantă fără să fii dat dovezi anterioare că ar fi persoana potrivită și vine tot din sistemul de învățământ. Pentru cei care cunosc puțimă politică locală știu că este vorba de viceprimărița Doina Feher.
Aceasta nu este la prima greșeală pe care o face când vine vorba de exprimare, acorduri și gramatică, dar de această dată nu am putut trece cu vederea peste greșeala ei, mai ales că a fost editată.
Viceprimărița a fost întrebată de un prieten virtual dacă petiția pentru care strânge semnături se poate semna doar la sediul PNL, iar aceasta i-a transmis că ea poate fi semnată și „onlaine”.
Nu ne-ar fi sărit în ochi și nu am fi considerat-o o greșeală atât de mare, dacă acest comentariu nu ar fi fost și editat, după cum o indică Facebook, dar cuvântul „online” fiind lăsat tot sub forma „onlaine”.

Și poate nici atunci nu ne-am fi sesizat, dacă în următorul comentariu, viceprimărița nu ar mai fi avut o greșeală, pe „noștrii”. Deși vine din sistemul de învățământ, nu a tras cu urechea pe la clasele colegilor să audă regula „Cât îi fi și îi trăi, noștri nu-i cu doi de i”.

Culmea este altceva, la fel ca Viorica Dăncilă, Doiha Feher nu greșește niciodată când vine vorba de a transmite mesaje pe Facebook după evenimente oficiale organizate de primărie, dar nici mesaje după ora 16 nu am întâlnit, ora de plecare acasă a consilierilor de la primărie.
Coincidență?


