Parada motocicliștilor, peste două săptămâni, la Satu Mare

Motocicliștii din Satu Mare, dar și prieteni de a-i lor din alte județe vor lua parte la o paradă moto menită să pună în evidență prezența motocicliștilor pe drumuri, ca semnal de alarmă pentru respectarea lor în trafic.
Parada are ca scop și comemorarea victimelor accidentelor, în cinstea acestora fiind ridicat un monument în comuna Viile Satu Mare. Întâlnirea motocicliștilor va avea loc ăn data e 14 iulie, în parcarea supermarketului Auchan, la ora 13.
„Vom porni catre „Monumentul Motociclistilor Decedati”, situat in Viile Satu Mare, realizat exclusiv de catre membri clubului Eagle Bikers … Vom aprinde cate o lumanare, se vor depune coroane si vom tine un moment de reculegere in care ne vom aminti cu drag de fiecare cunoscut, care cu siguranta ne va zambi de sus. Parada va fi destul de lunga, vom ajunge in 3 locatii opuse ale orasului. Asa ca, pentru cei care nu ati mai fost prin Satu Mare, veti avea ocazia sa va plimbati cam prin tot orasul. Stim cu totii ca motociclistilor le place sa petreaca, mai ales intre prieteni, asa ca, dupa monument, vom merge la Castelul “Ember Geza” din Dorolt sa ciocnim un pahar de palinca in memoria prietenilor nostri.
Va vom asigura doua feluri de mancare, iar atmosfera de buna dispozitie va fi intretinuta de DJ. Exista posibilitate de campare in curtea castelului, sau daca doriti, va puteti rezerva camere in apropierea locului unde se va tine petrecerea. In cazul in care va ploua, ne vom putea retrage in interiorul castelului”, fac cunoscut organizatorii programul.

ULTIMELE ȘTIRI
Telefonul a sunat de peste 8400 de ori la linia 112 în 2025 în Satu Mare - Azi e Ziua Europeană a Nu...
Un gest simplu, o amintire pentru totdeauna – punct special amenajat în formă de inimă pe Podul Prie...
Deputatul Adrian Cozma cere explicații privind adaosul comercial la lapte și sesizează Consiliul Con...
Deputatul Mircea Govor, un nou mesaj în Parlamentul României „Protejarea veniturilor reprezintă o pr...
Interventie de urgență a elicopterului SMURD la Satu Mare pentru a salva un bebeluș
UPU Satu Mare, la limita capacității. Autoritățile anunță investiții și cer regândirea unor măsuri l...
FOTO. Italian Day | O zi dedicată specialităților italiene la restaurantul Capricci, vineri, 13 febr...
Polițiștii locali, împreună cu reprezentanții Direcției de Asistență Socială, au efectuat o acțiune ...
Medic sătmărean vizat în mod repetat de apeluri scam care urmăreau să îl lase fără bani - unul de la...
Tehnologie inovatoare folosită pe Podul Golescu pentru repararea rețelei de apă
Primăria și GM Zamfirescu pregătesc un decor special de Ziua Îndrăgostiților
Tânăr înjunghiat în mână în timp ce era într-un bar din Carei
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare

