Da, sunt un bugetar revoltat! Și revolta mea vine de la aprecierile, caracterizările și etichetările pe care unii și alții le fac despre rolul și rostul bugetărimii. Dar și mai mult mă revoltă faptul că acești critici au dreptate absolută. Că sistemul bugetar este unul ineficient și … bugetivor.

Și eu mă aflu, prin forța hazardului, exact în aceeași tagmă. Mda, un fel de furnică dar care uneori știe să ”cânte” ca un greier.

De dimineață și până seară alerg, încercând să mai îndepărtez câteva din barierele neantului. Iar seara, când ajung în fața calculatorului văd că un cârcotaș persiflează breasla asta, a celor angajați la stat. Cel mai mult mă înfurie este faptul că trebuie să- i dau mereu dreptate. Chiar dacă eu nu am odihnă, nici măcar la sfârșit de săptămână.

Cârcotașul doar își imaginează ce (nu) fac unii bugetari dar eu îi văd toată ziua, cum taie frunze la câini, cum se scufundă pe cărările pâlpâitoare ale internetului, doar să le treacă ziua.

Există cohorte enorme de leneși patentați care deservesc hulpava  mașină de mers în gol.

Hârțoage, referate, avize, dări de seamă, rapoarte, portofolii și alte dobitocii, colmatează și blochează pur și simplu bunul mers al lucrurilor.

Legi tâmpite pentru uzul schizofrenicilor irecuperabili ies din cârnățăraia parlamentară, și țara aceasta va fi sufocată într-o zi, de o birocrație ineptă și fără finalitate.

Armate de putori, ascunse în tranșeele unor birouri inexpugnabile secretează materia primă a unui neant logic și spiritual absolut.

Dacă ar dispărea falanga aceasta, sau măcar s-ar transforma într-un instrument util al statului, România ar progresa într-un an, cât altminteri, în douăzeci.

Dar eu îmi văd de treabă, cu încrâncenare și resemnare. Nu vreau să fac parte din tabloul celor care-și omoară timpul în vreo slujbă – sinecură.

Sunt multe de făcut chiar și aici, în sectorul bugetar. Cu mult mai puțini oameni e drept, dar și mai puține hârțoage.

Și totuși, îmi înclin fruntea în fața oamenilor care duc greul prin instituții. În fața celor care suportă cu stoicism hachițele unor șefi impostori și a unor legi schiloade. Ei sunt nucleul adevărat al aparatului de stat și tare mă tem că la cea mai mică adiere de reducere a personalului, tot ei vor fi primii care vor fi dați afară. Pentru că nu sunt pilele nimănui și nici măcar rubedeniile cuiva. Ei sunt pur și simplu, fiii propriilor fapte.

Zilnic, Franz Kafka și Eugen Ionescu își dau mâna, aproape în fața fiecărei instituții publice, în vreme ce personajele lui Caragiale se ostenesc să egaleze stupiditatea și aroganța unor funcționari acri și perfizi.

Știu prea bine că rândurile mele nu pot schimba nimic. Și unii, chiar dacă au ochi să le citească, nu au forța spirituală de a le accepta și să încerce să schimbe ceva. Pentru că la noi cuvântul ”schimbare” înseamnă orice altceva, înafara simplei definiții din DEX. Pentru că aderența noastră la o schimbare structurală reală este practic, inexistentă.

Stau și mă întreb: oare lumea asta a noastră, în care codașa clasei europene, Viorica, dă lecții Academiei, este parte a unei tragicomedii sau a unei dramolete bulevardiere, în care personajele de pe scenă sunt aidoma spectatorilor rătăciți în sală?

ROBERTLASZLO.RO

Robert Laszlo