Cât timp îți ia să citești o pagină obișnuită dintr-o carte? Cinci minute, poate zece. Dacă oamenii și-ar rupe fărâma asta de timp din programul lor diurn pentru a citi măcar o singură pagină, într-un an s-ar aduna 365, cam câte are un roman.

Toate statisticile arată că piața cărții s-a prăbușit dramatic. Dar și mai dramatică îmi pare a fi o altă statistică, nepublicată din motive lesne de înțeles, care arată că românii nu mai citesc, că au părăsit cartea în favoarea televizorului și mai ales a calculatorului.

Librăriile gem de cărți, unele excepționale, iar pustiul din interior este tulburat doar de vreun client rătăcit care vrea să-și cumpere un pix sau – în cel mai fericit caz – testele pentru obținerea permisului auto.

În România nu cred că sunt zece scriitori care trăiesc din scris. Asta nu-i meserie, și din moment ce nu este lucrativă, nici nu poate fi!

Dar oare încotro ne îndreptăm, ce se va întâmpla cu poporul acesta care are deja toate caracteristicile primare ale unei simple populații?

Asistăm la un adevărat dezastru comunicațional. Verbele împresoară agresiv toate frazele iar conținutul dialogurilor se apropie alarmant de cel din epoca de piatră, chiar dacă în loc de „urlet” spunem „facebook”, ori „messenger”.

Oamenii au tot mai mari dificultăți de comunicare directă. Ascunși sub faldurile pâlpâitoare ale pixelilor, omul s-a destructurat ca ființă reală, abandonându-se fantasmelor virtuale, proiecții ale unor personaje care nici măcar nu există în realitate.

Ce vor face scriitorii de acum înainte? Pentru cine să mai scrie poetul ale cărui cărți nu au fost citite nici măcar de cei care o prezintă la lansare? Ce mărturie vom lăsa viitorimii? Conținul unui „Recycle bin”?

Cine va salva memoria acestei lumi, și ce va conține această memorie? „Vb. d.m.?”. În această trunchiere avocalică am putea ascunde emoția unei întâlniri în amurg?

Nu-s vremuri prielnice pentru carte. Nu-s vremuri prielnice pentru noi, în general.

Degradarea aceasta comatoasă prevestită în urmă cu câteva secole în urmă de Giambattista Vico, filosoful care vorbea despre sfârșitul epocii haotice, cel pe care îl resimțea astăzi dureros și straniu, poate că va fi un punct pentru o altă pornire. Și din cenușa acestei lumi va scăpară o scânteie și pe cer n-o să se mai aprindă doar întunericul.

Robert Laszlo