14 de permise de conducere reținute de Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare
Acțiuni de menținere a unui climat de ordine și siguranță publică și de
combatere și prevenire a accidentelor rutiere au fost desfășurate în sfârșitul
de săptămână 7 – 9 decembrie a.c., de polițiștii din cadrul Inspectoratului de
Poliție Județean Satu Mare, pe raza județului.
Astfel, pe parcursul sfârșitului de săptămână 7 – 9 decembrie a.c., pe lângă
măsurile de menținere a ordini publice și de fluidizare a traficului rutier, polițiștii
din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au aplicat peste 290 de
sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 68 000 de lei, au reținut 14 de
permise de conducere și au constatat o infracțiune rutieră în flagrant.
Polițiștii rutieri au acționat pe principalele artere rutiere din județ în vederea
prevenirii și combaterii accidentelor rutiere, ocazie cu care au aplicat peste 230 de
sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 53 000 de lei.
De asemenea, polițiștii au dispus măsura complementară de reținere a permisului
de conducere în cazul a 14 conducători auto, pentru depășirea limitei legale de
viteză cu peste 50 km/h, alcool și depășiri regulamentare și au ridicat 2 certificate
de înmatriculare..
Iar polițiștii de ordine publică au aplicat aproximativ 60 de sancțiuni
contravenționale, pentru încălcarea normelor de conviețuire socială, în valoare de
peste 11 000 de lei și 9 sancțiuni la Legea nr. 12/1990, în valoare de aproximativ 4
000 de lei, totodată ridicând în vederea confiscării peste 150 de fire de țigarete de
proveniență Ucraina.
ULTIMELE ȘTIRI
Stiri Satu Mare