Poziția PSD Satu Mare după plecarea lui Petric :” Trebuia să își dea demisia și din Parlament”
Echipa PSD Satu Mare rămâne puternică, unită și determinată să ducă la îndeplinire programul de guvernare pentru care sătmărenii ne-au acordat încrederea, indiferent de numele celui care pleacă din partid.
”Nu ne surprinde decizia domnului deputat Octavian Petric de a da bir cu fugiții, însă dezamăgește toți colegii care au muncit pentru ca el să fie acum la al doilea mandat de parlamentar, dar și sătmărenii care ne-au acordat votul și încrederea. Onorabil pentru domnia sa ar fi fost să își dea demisia și din Parlament, pentru că a obținut acest mandat pe o listă, a PSD, și pentru un program de guvernare pentru care au muncit toți colegii din teritoriu.
Considerăm că domnul deputat Octavian Petric, care a primit susținerea partidului pentru patru mandate de consilier județean și două de deputat, avea de mult timp propria agendă încă din momentul în care nu a obținut votul CEX pentru primul loc pe listele pentru Parlament, fără nicio legătură cu partidul și cu votul dat de sătmăreni. Prin decizia sa de astăzi, nu a trădat doar partidul, ci toți colegii, primarii și aleșii care și-au pus în joc încrederea electoratului propriu pentru ca el să poată fi azi parlamentar.
Dar, noi în PSD suntem preocupați acum să construim și să ne ducem la îndeplinire proiectele pe care ni le-am asumat în fața sătmărenilor și nu avem timp de jocuri și calcule politicianiste.
Vă asigurăm că PSD Satu Mare rămâne o echipă unită, al cărei prim țel este să pună în practică promisiunile pentru care am primit încrederea sătmărenilor! Mergem mai departe, în ciuda tuturor celor care de doi ani neîntrerupți au încercat să ne oprească”, a declarat președintele PSD Satu Mare, Aurelia Fedorca.
Poziția PSD Satu Mare după plecarea lui Petric :” Trebuia să își dea demisia și din Parlament”
ULTIMELE ȘTIRI
Prima zi de școală aduce și aglomerația în trafic - rutiera la datorie în intersecții
Incendiul de la Huta Certeze se extinde, a ajuns la 7 hectare. Intervin mă multe echipe
Incendiu pornit de la un grătar cu prietenii, în județul Satu Mare - au scăpat cu ajutorul pompieril...
Motociclist cu un braț amputat după un accident pe drumul Satu Mare - Oradea
Arde dealul de la Huta Certeze - al patrulea incendiu de astăzi
Deputatul Magyar Lorand candidează la alegerile interne din UDMR pentru un nou mandat de parlamentar
Cu permis de la imprimantă, un Vama Petea. A crezut că noaptea nu se vede
ATENȚIE! Înșelătorie, folosindu-se numele Transurban, apărută în mediul online. Nu vă dați datele
La nici 20 de ani, sătmăreanul Eric Andrei Deac lansează primul său album muzical
Tânăr umilit in Grădina Romei - pus sa se dezbrace, bătut și pus să umble în genunchi
Patru pompieri au fost răniți în incendiul uriaș de ieri, din Maramureș
ISU Satu Mare intervine la un incendiu masiv in Maramureș - pădure, case, cisternă de motorina cupri...
Stiri Satu Mare