50 de medalii la competiții internaționale și peste 400 la cele naționale


Clubul Sportiv „Olimpia” din București și-a sărbătorit astăzi campionii. Pentru „Olimpia”, club cu 19 secții sportive, 2018 a fost un an foarte bun. „Zestrea” clubului a crescut cu peste 50 de medalii la competiții internaționale și peste 400 la cele naționale.
Cei mai buni 10 sportivi din acest an, precum și cei mai buni 10 antrenori au fost premiați și am avut onoarea să fac parte dintre cei care le-au înmânat premiile! A fost foarte emoționant!
Sunt mulțumită că în mandatul meu de ministru al Tineretului și Sporturilor am realizat actele normative necesare pentru înființarea a două Complexuri Sportive Naționale, unul la Baia-Mare și unul în București. Cel din Capitală este constituit cu patrimoniul Clubului Sportiv Olimpia București. Acestea sunt primele Complexuri Sportive Naționale înființate după mai bine de 18 ani!
De la sărbătoarea de azi nu puteau lipsi câteva demonstrații sportive! Am urmărit, alături de oaspeții invitați – m-am bucurat să îi întâlnesc aici pe Bogdan Matei, ministrul Tineretului și Sporturilor, și pe dna Elisabeta Lipă – meciuri de baschet, box, demonstrații de arte marțiale sau gimnastică ritmică. M-a bucurat enorm să văd că juniorii se descurcă excelent, prin urmare viitorul Clubului este pe mâini bune!
Îi felicit pe toți sportivii pentru performanțele din acest an, dar și pe managerul clubului, Gheorghe Iordache, și echipa sa.
Pentru că anul viitor este unul preolimpic, iar 2020 este anul Olimpiadei de la Tokyo, le urez sportivilor de la „Olimpia” cât mai multe medalii la Olimpiadă! Medaliile lor cresc bogăția țării noastre!
Sărbători fericite!

ULTIMELE ȘTIRI
Merg la Campionatul Mondial in SUA - Tinerii de la B-Robo, performanță extraordinară în acest weeken...
Sătmăreanul Florin Gardos, atac subtil la Nordis, din fața unui proiect imobiliar pe care îl dezvolt...
Sătmărean căutat de Poliție, dat dispărut de familie
O sală de eveniment cu un concept unic urmează să se deschidă în județul Satu Mare - se pot face dej...
Sătmăreanul Ovidiu Pop a pornit în expediție cu Dacia în SUA - peste 5000 km cu Dacia 1310
S-a încheiat perioada de înscriere pentru alegerile prezidențiale - 23 de persoane s-au înscris
Trei spadasine și doi antrenori sătmăreni la Campionatul Mondial de cadeți și juniori
Sezonul de schi la Luna Șes s-a încheiat - cine se aventurează o face pe propria răspundere
Un jandarm aflat în timpul liber, salvator pentru o persoană căzută pe stradă
Amenzi de zeci de mii de lei date de polițiștii de frontieră în urma unei acțiuni pe drumurile spre ...
"Bătrânii noștri nu au băut apă, numai vin" - Laszlo Hetei despre rolul cramelor din Beltiug
Din casa de copii, în lumea afacerilor -Anton Varga și Eliezer Cleaning, o poveste de viață și de mă...
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare