Cupa Futsal la Carei a ajuns la ediția a 9-a


A devenit o tradiţie ca la mijlocul lunii ianuarie la Carei să se dispute o atractivă competiţie fotbalistică în sală. Ajunsă la a 9-a ediţie, Cupa Futsal Carei se va disputa anul acesta în zilele de 12 şi 13 ianuarie, în sala de sport de la Liceul Iuliu Maniu.
Până acum şi-au confirmat prezenţa un număr de 10 echipe: Baratok Sanislău, Ciocanul Satu Mare, Voinţa Babţa, Shamless Căpleni, Young Boys Carei, DR Browns (Maramureş), FC Vonal Cristuru Secuiesc, Labradorii Negreşti-Oaş, Lupii Tineri Satu Mare, Power Satu Mare. Lista este deschisă şi se mai aşteaptă confirmarea prezenţei echipelor din Câmpia Turzii şi a Inter Oradea. Dar înscrieri se mai pot face pe pagina de facebook a turneului sau la numărul de telefon 0743.948.830.
De la organizatorul principal, arbitrul Szabolcs Kovacs (foto), am mai aflat că, în conformitate cu regulamentul, prima dată se vor juca meciurile din faza grupelor, cu două reprize a câte 13 minute, după care, în fazele eliminatorii, timpul de joc va creşte. În 2018, trofeul a fost câştigat de
Ciocanul Satu Mare.

ULTIMELE ȘTIRI
Nici nu se mai ascuns - consumatoare de droguri surprinsă de camerele de supraveghere cum își ia doz...
Acțiune de amploare a oamenilor legii în Satu Mare - rețea de spălare de bani extinsă până în Franța
Deputatul Magyar Loránd a dus mesajul comunității din Transilvania în Israel
Castel istoric din judetul Satu Mare, scos la vânzare - suma e pe măsură istoriei clădirii
Brutărie din Satu Mare amendată de DSVSA pentru conditiile de depozitare și spațiile de lucru
Accident cu 6 victime, joi seara, în Livada
Un bărbat a murit în Vama după ce un tractor a văzut peste el
Niste tineri din Satu Mare și-au implicat bunica în traficul de droguri - toți au fost ridicați mier...
Ministrul Apărării, Radu Miruță, face curățenie la Batalionul 52 Geniu din Satu Mare
Au început înscrierile pentru Târgul de Mărțișor
Polițist înjunghiat în spate, în județul vecin - a ajuns la spital
Ștrandul Termal din Carei a fost vândut după 2 ani de încercări
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare

