POLIȚIA RUTIERĂ ȘI R.A.R. FAC VERIFICĂRI PE DRUMURILE SĂTMĂRENE
Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu
Mare au desfășurat în la data de 25 februarie a.c., acțiuni de combatere și
prevenire a accidentelor rutiere și de menținere a unui climat de ordine
publică, fiind prezenți pe principalele artere rutiere din județ, ocazie cu care
au aplicat peste 140 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ
36 900 de lei și au constatat două infracțiuni rutiere în flagrant.
Astfel, ieri, 25 februarie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție
Județean Satu Mare au efectuat activități de supraveghere, fluidizare și control al
traficului rutier pe raza județului, ocazie cu care aplicat peste 40 de sancțiuni
contravenționale, în valoare de aproximativ 36 900 de lei.
De asemenea, polițiștii au aplicat măsura complementară de suspendare a dreptului
de a conduce în cazul a 8 conducători auto, care au depășit viteza maximă admisă
cu peste 50 km/h, au efectuat depășiri neregulamentare sau se aflau sub influența
băuturilor alcoolice.
Totodată, polițiștii din cadrul Poliției oraș Ardud au efectuat o acțiune împreună cu
specialiști din cadrul R.A.R. Satu Mare, ocazie cu care au aplicat 14 sancțiuni
contravenționale și au ridicat 5 certificate de înmatriculare, un permis de
conducere, și două plăcuțe de înmatriculare, ca urmare a defecțiunilor depistate la
autovehiculele controlate.
ULTIMELE ȘTIRI
Stiri Satu Mare