Ianis Hagi își pune ghetele și încrederea în mâinile unui sătmărean

Adrian Donca, un sătmărean domiciliat în prezent la Cluj, împătimit de fotbal, a lansa în urma cu câțiva ani o campanie de sprijin pentru tinerele talente din fotbal a căror cariera este condiționată de situația financiara. ” Ghete de poveste”, campania sa, presupune contactarea unor nume importante din fotbalul romanesc, care sa își doneze ghetele către tineri fotbaliști.
Campania a reînceput în acest an și îl are în prim plan pe Iahis Hagi, de la Viitorul Constanța, precum și un coleg al sau.
“„Ghetele de Poveste” se întorc în forţă şi vin direct de la doi dintre cei mai talentaţi tineri fotbalişti pe care i-a propus România ultimilor ani, Ianis Hagi şi Denis Drăguş! Cei doi jucători ai Viitorului, parte din echipa naţională de tineret a României care va participa la Campionatul European din vară, şi-au pus ghetele la bătaie pentru o cauză aparte.
Aşa cum v-aţi obişnuit, căutăm poveşti faine ale unor copii care visează să calce pe urmele celor doi, dar care, din diferite motive, nu-şi permit o pereche de ghete care să-i ajute în drumul lor spre succes. Dacă ştiţi astfel de puşti/puştoaice, scrieţi-ne în comentariile de la această postare, iar cele mai interesante două poveşti vor primi ghetele tocmai în urma jurizării lui Ianis şi Denis. Câştigătorii vor fi anunţaţi până pe 24 martie.
Hai cu poveştile, ghetele sunt pregătite!” anunță Adrian Donca

ULTIMELE ȘTIRI
Sătmărenii au prins gustul exotic al fructelor cu arome speciale - cum a început întreaga afacere, d...
Proiect impresionant pentru sistemul de învățământ din Satu Mare, finalizat de Primăria Satu Mare
Deputatul Mircea Govor anunță o reușită legislativă pentru protejarea tradițiilor românești - scutir...
Hoții de biciclete din Păulești au fost prinși - au bătut zeci de km pentru niște mărunți
Peste 150 de locuri de muncă disponibile în județ - dacă e ceva ce ți se potrivește, aplica la AJOFM
Let’s Wedding – cel mai mare și longeviv târg de nunți revine la Satu Mare în perioada 30 ianuarie –...
Accident în localitatea Vama - o mașină a ajuns cu rotile in sus pe câmp
Când se deschid cele mai mari Târguri de Crăciun din Europa - vezi in articol
Încă puțină răbdare și avem locuri de parcare centrale - parcarea de pe Kogalniceanu a ajuns la nive...
Interviu cu Alice Ardelean, după a doua victorie în cușca UFC
Parcă a fost întrecere de bețivi la volan în trafic, în weekend
Camion întreg de încălțăminte uzată oprit de la intrarea în țară de polițiștii sătmăreni de frontier...
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare

