Țigări fără documente legale, ridicate de polițiști

În urma unui control în trafic, polițiștii au descoperit 247.200 de țigarete susceptibile
a proveni din contrabadă.
Ieri, 11.03.a.c., în jurul orei 20.00 polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică
Satu Mare, în urma activităților informativ operative, au oprit pe strada Gorunului un
autoturism condus de un bărbat, de 27 de ani, din localitatea Gelu.
În urma controlului efectuat asupra autoturismului , polițiștii au decoperit mai multe
baxuri de țigări susceptibile a proveni din contrabandă.
În total, polițiștii au ridicat în vederea confiscării 12 360 de pachete de țigări de
diferite mărci ce nu prezentau banderole de marcaj sau timbru fiscal, fiind de
proveniență din Ucraina și Duty-free .
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de
colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea,
desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim
vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii
acesteia.
De asemenea, autoturismul a fost ridicat în vederea confiscării, iar față de
conducătorul auto s-a luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 ore, urmând a fi
prezentat Judecătoriei Satu Mare cu propunere de arestare preventivă.

ULTIMELE ȘTIRI
Fără taxă de timbru la divorț pentru victimele violenței în familie. Adrian Cozma "Un act de justiți...
Șofer beat bine, prins la volan în Viile Satu Mare
Sătmărean luat de acasă și dus direct in arest
Sătmărenilor nu prea le place cartea de legislație rutieră - doar unul din trei a luat "sala" pentru...
Atentie! "Colecționar" de biciclete, pus pe treabă prin Păulești
Tânărul rănit în accidentul produs de un sătmărean la Firiza a decedat - șoferul, fiu de preot
O altfel de misiune pentru jandarmii sătmăreni - au lăsat uniforma și au luat șorțul de bucătar
Un nou proiect ambițios CaiacSmile - câte un taxi cu rampă pentru scaun rulant, în fiecare județ
Comunicat de presă Comuna Pomi „Capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile ...
Percheziții într-un dosar ce vizează tăieri ilegale de arbori, abuz în serviciu și furt de arbori, î...
Zeci de elevi suferă de "chiulangită cronică" - găsiți de oamenii legii prin mall și cafenele
A decedat șoferul Tuc-Tuc-ului implicat marți în accidentul de la Racșa
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare

