SCHIMB DE EXPERIENŢĂ ÎNTRE SPECIALIŞTI ÎN INTERVENŢIA ŞI PREVENIREA VIOLENŢEI DOMESTICE ORGANIZAT DE POLIŢIE
În cadrul campaniei de prevenire a tuturor formelor de abuz asupra femeilor
,,Violenţa Invizibilă”, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Satu Mare, cu sprijinul
D.J.S.T., al firmei SC Alu Menziken SRL şi al sindicatului poliţiştilor EUROPOL, a
organizat în zilele de 15 şi 16 martie a.c., două workshopuri destinate profesioniştilor
care lucrează în intervenţie (poliţişti, asistenţi sociali, psihologi, cadre medicale,
membri ai Echipei Mobile), respectiv membrilor comunităţii care se pot implica în
prevenirea violenţei domestice şi acordarea de suport victimelor.
Workshopurile au fost susţinute de specialişti din cadrul Inspectoratului de Poliție
Județean Satu Mare şi din cadrul Asociaţiei pentru Libertate şi Egalitate de Gen-
A.L.E.G. din Sibiu, un ONG de prestigiu naţional şi internaţional cu care poliţia
sătmăreană se află la a doua colaborare într-o campanie preventivă, prima fiind
campania de prevenire a violenţei sexuale ,,Iubeşte inteligent”, din 2016.
Vineri, 15 martie a.c., tema zilei ,,Răspunsul comunitar coordonat la violența
domestică. Exersarea evaluării riscului” a reunit peste 30 de profesionişti care
intervin în situaţii de violenţă, de la poliţişti la psihologi, asistenţi sociali, cadre
medicale, reprezentanţi ai DGASPC, Direcţiei de Asistenţă Socială din cadrul
Primăriei Satu Mare şi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă Satu Mare.
Date fiind noile modificări legislative privind ordinele de protecţie provizorie emise
de poliţişti şi constituirea Echipelor Mobile care intervin de urgenţă în cazuri de
violenţă intrafamilială, discuţiile au avut atât valenţe teoretice, cât şi practice-
aplicative, totul sub coordonarea invitatelor de la Sibiu: Camelia Proca, director al
A.L.E.G. şi expert în drepturile femeilor, Eniko Gall-psiholog şi Alexandra Abrudean-responsabil PR în cadrul aceleiaşi organizaţii şi Oana Sandu-jurnalistă la
revista DOR, care a documentat numeroase cazuri din sfera violenţei domestice.
Chiar dacă există anumite inadvertenţe în aplicarea legislaţiei actuale, schimbările
actuale sunt un mare pas înainte şi o premisă foarte bună în combaterea fenomenului
violenţei în familie şi prevenirea recidivelor de către agresori, a fost concluzia zilei.
Sâmbătă, 16 martie a.c., a avut loc un nou workshop, ,,Reţele de suport pentru
victimele violenţei în familie. Modele de bune practici în Sibiu şi Satu Mare”, de
această dată dedicat actorilor sociali şi membrilor comunităţii care doresc să se
implice în prevenirea violenţei domestice şi în acordarea de suport victimelor.
Au dat curs invitaţiei de a participa peste 20 de persoane, reprezentanţi ai DGASPC,
ai Asociaţiei Stea, Fundaţiei Hans Lindner, Asociaţiei Sfântul Acoperământ al Maicii
Domnului, Spitalului Judeţean, CPECA, eleve-voluntare ale Liceului German şi ale
Colegiului Naţional Ioan Slavici, dar şi voluntari ai Grupului de suport pentru femei
Abuzate – GR.AB. Satu Mare.
O surpriză pentru toţi participanţii a fost prezenţa unor victime consiliate în cadrul
GRAB care au învins violenţa şi care au fost dispuse să-şi împărtăşească experienţa
în cadrul acestei întâlniri, fostele victime fiind, de altfel, elemente-cheie în prevenirea
violenţei de gen.
A fost prezentată platforma ,,Şi eu reuşesc” iniţiată şi susţinută de A.L.E.G., un
spaţiu virtual în care femeile din toată ţara care au învins violenţa domestică îşi spun
povestea şi vin în sprijinul altor femei aflate în situaţii abuzive.
Rețeaua Învingătoarelor și grupurile de suport ,,Şi eu reușesc” au fost, de
asemenea, modele de bune practici expuse de specialistele din A.L.E.G.
Hrihorişan Felicia, ofiţer sociolog şi coordonator al Compartimentului de Analiză şi
Prevenire a Criminalităţii al I.P.J. Satu Mare şi Nyesti Csaba-instructor arte
marţiale, ambii voluntari şi fondatori ai proiectului GR.AB.- Grup de suport
pentru femei ABuzate Satu Mare au expus principiile care ghidează acest demers,
cui se adresează şi serviciile oferite în acest moment (consiliere de grup live, grup
terapeutic online, tehnici de autoapărare), subliniind faptul că toate activităţile sunt
gratuite şi respectă confidenţialitatea victimei. În încheiere sportivi şi cursanţi de la AS Okinawa Dojo sub îndrumarea lui sensei
Nyesti Csaba au făcut o demonstraţie de jiu-jitsu şi autoapărare, care a convins
audienţa că aceste tehnici sunt special concepute ca să funcţioneze în situaţii reale şi
vin în special în beneficiul femeilor şi persoanele mici de statură.
Mai multe informaţii despre proiectele prezentate puteţi găsi pe www.sieureusesc.ro.
și pe pagina de Facebook : GR.AB.-Grup de suport pentru femei ABuzate Satu Mare.
ULTIMELE ȘTIRI
Sătmărean dispărut de acasă! L-a văzut cineva în ultimele 2 zile?
Cursuri gratuite de parașutism, la Aeroclubul Satu Mare
Polițiștii nu au putut stabili cine a condus mașina căzută în râu la Vama
Sătmăreni prinși la furat motorină în parcările de camioane în Italia - au fost încătușați pe loc
Primele declarații ale lui Mani Gyenes după Dakar 2025 "Nu-mi vine să cred"
Detaliile intervenției pompierilor la mașină văzută în râu la Vama
Accident grav în comuna Vama - 3 victime și mașina în râu
Percheziții numeroase in județ la persoane acuzate de fals privind identitatea
Primarul din Carei, Monica Kovacs anunță că secțiile de Neonatologie și Maternitate își reiau activi...
Parcul Liniștii (Tosca) a intrat în reabilitare - primele utilaje sunt deja prezente
Restaurant Miorița - centrul evenimentelor din viața ta
Program de funcționare nou la Luna Șes, adaptat cerințelor publicului
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare