O satmăreancă ce și-a ucis soțul în ziua de Crăciun, a ajuns după gratii
O crima oribila s-a petrecut în data de 25 decembrie 2018 în Județul Satu Mare, autoarea acestuia, o femeie de 50 de ani, aflându-se acum sentința pentru faptele sale.
Firul evenimentelor este unul îngrozitor, după cum relatează presasm.ro. Orbită de gelozie femeia de 50 de ani, din Ghirisa, și-a ucis soțul, zdrobindu-i capul, după ce inițial i-a lipit acestuia organele genitale cu lipici.
Femeia a fost descoperita rapid ca autoarea fapte și a fost dusa în fata judecătorilor, aceasta aflându-si acum pedeapsa, după cum mai relatează presasm.ro
(…) admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare Dispune arestarea preventivă a inculpatei d.s. fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de violența în familie, (…) dispune plata serviciilor de traducere din şi în limba maghiară, prestate de doamna interpret (…)”, este soluția pe scurt a judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Satu Mare.
ULTIMELE ȘTIRI
Opinie! De grija horei, angajații statului au uitat de imn la Mica Unire
Sute de persoane controlate de polițiștii de frontieră, pe rutele spre punctele de trecere a frontie...
Sute de persoane au sărbătorit Mica Unire în Satu Mare
De săptămâna viitoare municipiul Satu Mare va avea viceprimar
Apel la rugăciune pentru sătmăreanul Korodi Cătălin, atacat de cancer și aflat în fața unei interven...
Accident pe Drumul Odoreului -o mașină făcută zob
Așteptarea a luat sfârșit! Mâine are loc prima îmbarcare din noul terminal al Aeroportului Satu Mare
Accident pe Podul Decebal - circulația blocată pe un sens de mers
19 proprietari de animale de companie, amendați de Poliția Animalelor in această săptămână
"Rugăciune pentru Satu Mare" evenimentul solemn care coagulează toată comunitatea sătmăreană
Energy Kardio Club caută antrenor personal cu experiență! Te încadrezi?
Legenda castelului din Ardud a ajuns film pe marile ecrane - va fi lansat curând, chiar la Ardud
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare