Peste 8.000 de pachete cu țigări de contrabandă, confiscate la frontiera de nord

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Halmeu împreună cu lucrătorii vamali au descoperit, ascunse în podeaua dublă a unui automarfar încărcat cu cherestea, 6.540 de pachete cu țigări de proveniență ucraineană.
Ieri, 14 aprilie a.c., în jurul orei 5.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Halmeu, județul Satu Mare, s-a prezentat, pe sensul de intrare în țară, S.I., cu dublă cetățenie (română și ucraineană), în vârstă de 52 de ani, care conducea un ansamblu rutier, format din cap tractor și semiremorcă, înmatriculat în România. Bărbatul transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, cherestea din Ucraina în România.
Acționând în baza analizei de risc, polițiștii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control asupra mijlocului de transport, deoarece exista suspiciunea că în acesta se află o cantitate mare de țigări de proveniență ucraineană.
Astfel, a fost descoperită, ascunsă și nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în podeaua dublată a semiremorcii, cantitatea de 6.540 pachete cu țigări, de proveniență ucraineană.
Conducătorul auto a fost sancționat de către lucrătorii vamali cu amendă în valoare de 10.000 de lei, iar întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării. De asemenea, mijlocul de transport, în valoare de 22.500 lei, a fost indisponibilizat până la finalizarea cercetărilor.
Un echipaj al poliției de frontieră din cadrul sectorului P.F. Sighetu Marmației, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a descoperit în apropierea frontierei de stat 4 colete.
În urma inventarierii acestora a rezultat cantitatea de 1.998 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 23.300 lei.
În continuare se fac cercetări în vederea identificării tuturor persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale.

ULTIMELE ȘTIRI
Incendiu la un depozit la Rachel - intervin mai multe echipaje de pompieri
Familia unui tânăr decedat în Belgia are nevoie de ajutor pentru repatrierea acestuia
Duba cu mâncare pentru câini a Asociației FreeLife a rămas blocată în zăpadă
Atenție, protejați-vă contoarele pe apă pe timp de ger - dacă se sparg, voi plătiți pierderile
Probleme la trei școli din județ - în două nu funcționează sistemul de încălzire, una are microbuzul...
Cabina unui TIR a luat foc, în timpul staționării, în Satu Mare
Sătmărean alergat prin zăpadă, după ce a sunat la 112 fără motiv - când a văzut poliția tot el s-a e...
De beat ce a fost nu a putut ține mașina pe drum și a ajuns cu ea în șanț
Minoră lovită de un taximetrist din Carei- fata circula pe drum
Jafuri puse la punct ca în filme la mai multe firme din Satu Mare - oprea camerele și fura cutia de ...
Nu doar impozitul a crescut ci și cotizația pescarilor pe Someș - de la prea multă populare
Weekend încărcat de intervenții pentru ISU Satu Mare
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare

