Confiscări de peste 220.000 lei, într-o acţiune a poliţiştilor de frontieră ieşeni
sursa: www.politiadefrontiera.ro
Polițiști de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit și confiscat, în urma unei ample acțiuni desfășurate în zona de competenţă, 179.740 de ţigări (8.987 pachete) de contrabandă, în valoare de 89.870 de lei.
În data de 18 aprilie a.c., poliţişti de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, în cooperare cu poliţişti din cadrul Poliţiei Iaşi, au desfăşurat o acţiune complexă pe linia prevenirii şi combaterii traficului cu ţigări de contrabandă.
În cadrul acţiunii, au fost oprite în trafic şi conduse la sediul I.T.P.F. Iaşi un autoturism şi un autocamion cu remorcă, în care se aflau doi cetăţeni români. În urma controlului fizic efectuat asupra autocamionului, poliţiştii de frontieră au descoperit, în remorca acestuia, cantitatea de 159.740 de ţigări (7.987 pachete), ambalate în saci de polietilenă. Din verificări, s-a stabilit că autoturismul avea rolde antemergător.
La scurt timp, pe raza localităţii Valea Adâncă, judeţul Iaşi, poliţiştii de frontieră au oprit în trafic un autoturism marca Ford Fusion, înmatriculat în R. Moldova, în care se aflau trei cetăţeni români, iar în interiorul autoturismului a fost descoperită cantitatea de 20.000 de ţigări (1.000 pachete), ambalate în saci de polietilenă.
Totodată, asupra celor cinci persoane a fost descoperită suma de 33.880 lei şi 150 de euro, ridicată de poliţişti în vederea continuării cercetărilor.
În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii de frontieră au stabilit că cele cinci persoane implicate în cauză, cu vârste cuprinse între 27 şi 54 de ani, intenţionau să comercializeze ţigările pe piaţa neagră din municipiul Iaşi, în vederea obţinerii de profit.
Întreaga cantitate de ţigări, în valoare de 89.870 de lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar cele trei autovehicule folosite la transportul acestora, în valoare totală de 135.090 de lei, au fost indisponibilizate până la finalizarea cercetărilor.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, la finalizarea cercetărilor urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.
ULTIMELE ȘTIRI
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare