Ce chirii ar trebui să plătească partide, la prețul pieței! 123.000 euro pe an ar face primăria de pe urma lor
Am analizat puțin piața imobiliară, respectiv am verificat prețul cu care se scot la închiriere spațiile de birouri și cele comerciale de pe zona centrală, pentru a putea face o comparație, dar și un calcul, raportat cu chiriile pe care le plătesc acum partidele politice.
La spațiile de birouri am găsit pe piața din Satu Mare, pentru zona centrală, prețuri de 5 până la 7 euro, fără tva, pentru metrul pătrat, iar la spațiile comerciale (căci unele sedii de partide se pretează la a fi spații comerciale), între 7 și 10 euro metrul pătrat.
Am decis să facem un calcul, cam cât ar trebui să plătească chirie, la prețul pieței, fiecare partid politic, dar și câți bani ar trebui să încaseze primăria de la acestea.
Pentru acest calcul am luat suma de 5 euro pe metru pătrat, suma minimă găsită în piață, ca să nu existe discuții că unele sedii sunt mai bine plasate ca altele sau că au vitrină sau nu au vitrină la stradă.
A rezultat următorul lucru:
PSD – 1169 mp – 5845 euro/lună (199 lei/lună în prezent)
ALDE – 56.96 mp – 284,8 euro/lună (461 lei/lună în prezent)
UNPR – 96,45 mp- 482,25 euro/lună (16 lei/lună în prezent)
UDMR – 448mp – 2240 euro/lună (1020 lei/lună în prezent)
PNL – 226mp – 1130 euro/lună (887 lei/lună, în prezent)
FDG – 61,69 mp – 308,45 euro/lună (11 lei/lună în prezent)
Adunând aceste prețuri, ale pieței, cu care s-ar închiria pe piața privată sediile de partid, rezultă suma de 10.290 de euro pe lună, pe care primăriai i-ar putea încasa dacă ar stabili prețurile de închiriere la nivelul pieței, în momentul actual. Acest lucru nu este greu de făcut, dar trebuie să se vrea, iar contractele se pot semna tot pe câte un an, ca prețul să fie adaptat la prețul pieței, în fiecare an, nu cumva partidele să plătească la bugetul local 10 euro în plus pe an.
Dacă înmulțim suma lunară care ar fi de încasat cu 12 luni, rezultă prețul de 12.480 de euro, iar acesta este preț fără tva.
123.480 din chirii, este aproape de 132.1000 cu cât UDMR a vrut să cumpere sediul de la primăriei. Ei atunci, ne întrebăm, decât să vindem o clădire din patrimoniul municipiului, de ce nu acționează primăria să ridice prețurile chiriilor partidelor la nivelul pieței și să acopere astfel așa zis-a gaură de la buget făcută de faptul că nu au vândut clădirea?
Ne repetăm, dacă se vrea, se poate, chiar dacă nu toate contractele deodată, căci nu știm fiecare ce clauză are.
Noi, redacția obiectiv-sm.ro am cerut primăriei să ne furnizeze durata fiecărui contract și dacă există clauze speciale în acestea, care să nu poate permite intervenția la preț pe o anumită durată. Suntem curioși și dacă le vom primi.
Iar dacă partidele nu ar mai dori să sta în chirie la prețul pieței, sunt convins că sunt destule persoane juridice dispuse să ia în chirie acele spații, chiar și cu un preț mai mare de 5 euro/mp cât am calculat noi.
ULTIMELE ȘTIRI
Stiri Satu Mare