De trei ani de zile, locuitorii unui bloc de pe strada Careiului, așteaptă ca Florisal să își termine treaba – apa le intră în beci și se surpă trotuarul

Acum trei ani de zile, o echipă harnică nevoie mare, de la Florisal, sa gândit că este foarte bine să scoata un trunchi de copac de pe strada Careiului, un copac care se afla foarte aproape de trotuar și de bloc.
Problema nu este că l-au scos, ci faptul că nu au continuat cu ceea ce era de făcut, să umple groapa rezultată și să niveleze terenul. Ba chiar nici cioata de copac nu au dus-o de acolo de trei ani de zile, după cum afirmă locatarii blocului.
Acum problemele nu contenesc să apară, pentru că sub trotuar s-a infiltrat apa, iar trotuarul începe să se surpe, iar beciurile acumulează apă, toată această apă având loc de intrare prin groapa lăsată de cei de la Florisal în urma scoaterii cioatei de copac.



