Mesaj emoționant al soțului motocicliști rănite în accident în Baia Sprie – 300 de oameni au donat sânge pentru ea

Sam Rigo, cum ii spun prietenii Samuelei, a trecut cu bine de operația de care avea nevoie în urma accidentului suferit în urma cu câteva zile în Baia Sprie, Maramureș. Aceasta a avut nevoie de sângele semenilor ei, iar sătmărenii nu s-au ferit să ii ofere tot sprijinul.
Soțul tinerei a postat un mesaj emoționant pe rețelele de socializare în care se face dovada, din nou, ca sătmărenii au inima mare atunci când vine vorba de a-și ajuta semenii aflați la nevoie.
Redăm în continuare mesajul integral al acestuia.
“Dragi prieteni,va anunt ca soția a trecut cu bine peste operatie.Da,chiar operatia aceea ce nu avea loc dacă nu ați fi donat voi sânge.Momentan se află în afara oricărui pericol si ne dorim 2 3 zile fără complicatii după care lucrurile vor merge bine,cu o recuperare grea în față dar va fi bine.Multumesc tuturor celor ce s-au implicat intr-un fel sau altul,unii au donat,alții au dat share,alții au mobilizat oameni spre centrele de transfuzie.La ultima mea socoteala numărul donatorilor a fost de peste 300 si nu le venea nici medicilor sa creada pt ca in nicio campanie nu s-a donat vreodata atata sânge.Multumim pt implicare tuturor prietenilor,comunității moto,domnilor de la jandarmerie si politie rutieră satu mare,presei locale,centrelor de transfuzie sanguina si tuturor celor ce v-ati implicat la nivel individual si pe care poate v-am omis din greseala.
Ati dat dovada de inima mare,Dumnezeu sa va răsplătească!”a postat soțul Samuelei Rigo.

ULTIMELE ȘTIRI
Telefonul a sunat de peste 8400 de ori la linia 112 în 2025 în Satu Mare - Azi e Ziua Europeană a Nu...
Un gest simplu, o amintire pentru totdeauna – punct special amenajat în formă de inimă pe Podul Prie...
Deputatul Adrian Cozma cere explicații privind adaosul comercial la lapte și sesizează Consiliul Con...
Deputatul Mircea Govor, un nou mesaj în Parlamentul României „Protejarea veniturilor reprezintă o pr...
Interventie de urgență a elicopterului SMURD la Satu Mare pentru a salva un bebeluș
UPU Satu Mare, la limita capacității. Autoritățile anunță investiții și cer regândirea unor măsuri l...
FOTO. Italian Day | O zi dedicată specialităților italiene la restaurantul Capricci, vineri, 13 febr...
Polițiștii locali, împreună cu reprezentanții Direcției de Asistență Socială, au efectuat o acțiune ...
Medic sătmărean vizat în mod repetat de apeluri scam care urmăreau să îl lase fără bani - unul de la...
Tehnologie inovatoare folosită pe Podul Golescu pentru repararea rețelei de apă
Primăria și GM Zamfirescu pregătesc un decor special de Ziua Îndrăgostiților
Tânăr înjunghiat în mână în timp ce era într-un bar din Carei
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare

