Trei crime din Satu Mare, unde anchetatorii s-au făcut de rușine, mai rău decât la Caracal
Nici un județ nu este lipsit de incidente care bagă spaima în populație și fac să ți se zbârlească părul pe mâini când auzi de ce a fost în stare autorul lor. Astfel de crime s-au petrecut de-a lungul timpului și în județul Satu Mare și există cazuri în care autorii lor s-au dovedit mai inteligenți decât toate forțele de ordine și toți anchetatorii, unii reușind să îi păcălească pentru o anumită perioadă de timp pe când alții îi țin „păcălici” și acum pe anchetatori, fiindcă nu au reușit să îi prindă.
Un astfel de caz este și cel a crimei micuței Viviene, o fetiță de 10 ani, care a fost violată și apoi ucisă de concubinul surorii sale. Crima s-a petrecut în luna octombrie 2013, iar pentru mai bine de o săptămână, autorul ei a fost ajutorul polițiștilor în căutarea fetiței, stând mereu sub nasul acestora fără să își dea seama. Abia mai apoi acesta a ridicat semne de întrebare pentru polițiști și au reușit să îl constrângă să își recunoască vina doar după testul poligraf.
Iar acesta este un caz să îi spunem „fericit”, pentru că autorul a fost prins, căci în cazul actriței Dorgai, violată și ucisă pe malul Someșului, nici în ziua de astăzi nu se cunoaște criminalul. Polițiștii au ajuns târziu la locul crimei, asta după ce zeci de sătmăreni curioși au avut ocazia să coboare de pe dig pe malul Someșului, putând astfel să distrugă probe din anchetă. Crima a avut loc în luna noiembrie 2014, deci au trecut aproape 5 ani, iar criminalul se află tot în libertate. Acesta s-a jucat pur și simplu cu poliția și anchetatorii și nici echipele speciale de investigații trimise de la București nu au reușit să îi ia urma. Zecile sau sutele de teste ADN realizate la diverși suspecți, oamenii străzii ridicați de sub pod pentru declarații și pentru că păreau suspecți din cauza unui hanorc cu glugă, toate au fost în zadar și au făcut de râs instituțiile care ar fi trebui să rezolve crima.
Anchetatorii s-au făcut de râs și în cazul crimei de la Micula, acolo unde o femeie a fost ucisă. Inițial, anchetatorii au reținut trei persoane despre care afirmă că ar fi fost autorii crimei, dar mai apoi în urma unei anchete paralele realizate de un polițist pensionar, oamenii legii au mai reținut trei persoane, indicate de polițistul pensionar. Și în acest caz oamenii legii s-au făcut de rușine, indiferent de grupul de persoane care este vinovat, fie că ar fi arestat din start persoanele greșite, fie că le-au arestat pe cele care trebuie, dar s-au lăsat influențați de un pensionar care nu dispune de tehnica și dotările poliției și a făcut o anchetă arhaică din punct de vedere al posibilităților pe care le avea să investigheze.
Și acestea sunt doar cele mai recente cazuri, căci în decursul istoriei mai sunt multe despre care în ziua de astăzi s-a uitat.
ULTIMELE ȘTIRI
Sătmărean dispărut de acasă! L-a văzut cineva în ultimele 2 zile?
Cursuri gratuite de parașutism, la Aeroclubul Satu Mare
Polițiștii nu au putut stabili cine a condus mașina căzută în râu la Vama
Sătmăreni prinși la furat motorină în parcările de camioane în Italia - au fost încătușați pe loc
Primele declarații ale lui Mani Gyenes după Dakar 2025 "Nu-mi vine să cred"
Detaliile intervenției pompierilor la mașină văzută în râu la Vama
Accident grav în comuna Vama - 3 victime și mașina în râu
Percheziții numeroase in județ la persoane acuzate de fals privind identitatea
Primarul din Carei, Monica Kovacs anunță că secțiile de Neonatologie și Maternitate își reiau activi...
Parcul Liniștii (Tosca) a intrat în reabilitare - primele utilaje sunt deja prezente
Restaurant Miorița - centrul evenimentelor din viața ta
Program de funcționare nou la Luna Șes, adaptat cerințelor publicului
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare