Au reînceput nervii pentru locuitorii din Micro 17, Soarelui și Carpați – se lucrează din nou pe Bulevardul Octavian Goga
Nervii sătmărenilor din cartierele Soarelui, Carpați, Micro 17, dar și al tuturor celorlalți care trec pe la intersecția Burdea sunt din nou întinși la maxim din cauza timpilor mari de așteptare în trafic. De această dată acest lucru se datorează celor de la Apaserv, care intervin pe Bulevardul Octavian Goga pentru a schimba o țeavă de apă veche de câțiva zeci de ani.
Este vorba de magistrala care a cauzat probleme în repetate rânduri, din cauza pierderilor de apă, care a dus la spălarea stratului de rezistență de sub asfalt, ceea ce a făcut ca drumul să se surpe de mai multe ori.
După ce Apaserv la finaliza aceasta investiție, primăria va continua asfaltarea de Bulevardul Octavian Goga, de la porțiunea asfaltată în primă fază până la intersecția Burdea, ceea ce înseamnă că cel puțin două săptămâni de acum înainte circulația în zonă va fi un haos.
ULTIMELE ȘTIRI
Stiri Satu Mare