La Satu Mare alianța PSD-ALDE #Rezist(ă). Recunoștință sau interese?
O poza apărută în mediul virtual, publicata chiar de către cei de la PSD pe pagina lor de Facebook arata ca la Satu Mare alianța PSD-Alde rezistă iar membrii celor doua partide se au la suflet unii pe alții.
Poza este realizata la un festival în Domanesti, comuna Moftin, unde primar este un membru PSD, care nu a ezitat, alături de secretarul de stat PSD Florin Iura și directorul de cancelarie al prefectului (care zice-se e apolitica) Cecilia Marinescu, sa se pozeze cu președintele ALDE, Ovidiu Silaghi.
Nu putem uita ca prin venele lui Silaghi curge puțin sânge rosu, de când PSD l-a primit în partid pentru a putea fi susținut la alegerile parlamentare, pentru a recâștigat imunitate și un loc călduț, după ce nu a mai fost europarlamentar. Sau cel puțin asa le-a spus celor de la PSD, ca are sânge roșu trandafiriu, ca aceștia sa îl susțină.
Oare prietenia ce ii leagă sa fie recunoștința lui Ovidiu Silaghi ca a primit de la PSD un mandat de parlamentar sau la mijloc sunt interesele grupului restrâns „elitist” din care conducerile partidelor fac parte, acolo unde se fac jocurile politice la nivel județean?
Dar fiind trendul descendent pe care îl resimt ambele partide acum, nu ar fi exclus ca cele doua partide sa închidă niște uși în spatele lor în timp ce pun la cale un plan care sa le asigure măcar pentru capii partidului câteva locuri după alegerile de anul viitor.
ULTIMELE ȘTIRI
Stiri Satu Mare