Un polițist sătmărean, e POLIȚISTUL Zilei, după ce a salvat o femeie jefuită

Un polițist de la Ordine Publica din Satu Mare a fost nominalizat de cei care administrează pagina de Facebook “Polițiștii au Umor” drept #PolitistulZilei după ce acesta a salvat o batrana care era jefuită și s-a luptat cu agresorul, cu toate ca acesta era în convalescenta dipa o operație.
Redam în continuare mesajul celor de la “Polițiștii au Umor” :
#Polițistul zilei este comisar de poliție Pop Călin, ofițer specialist în cadrul Serviciului de Ordine Publică, dun cadrul I.P.J. Satu Mare
În cursul serii trecute, în timp ce se deplasa pe stradă, cu soția, în Mun. Satu Mare, colegul meu a auzit strigătul de ajutor al unei femei. Deși se afla în covalescență după o intervenție medicală pe cord, auzind strigătele de ajutor, a trecut imediat la verificarea zonei, observând că o bătrână este agresată de un bărbat care intenționa să-i sustragă bunurile. Polițistul, care avea montate nu mai puțin de 5 stenturi, a reușit, după o luptă corp la corp, imobilizarea și reținerea tâlharului până la sosirea unei patrule de ordine publică. Tâlharul a fost eliberat în 2017 din penitenciar, unde ispășise o pedepasă pentru omor și fusese eliberat prin recursul compensatoriu. Gestul colegului meu este cu totul și cu totul special, mai ales că acesta se afla într-o stare fizică precară și, astfel, prin intervenția sa și-a pus propria viață în pericol. Felicitări! 👮♂️👍🚓💪


