Noi detalii în cazul algerienilor care au terorizat călătorii în trenul de Timișoara – Satu Mare

Prezentam în aceasta dimineața cazul celor trei Algeriei care au terorizat călătorii trenului care venea din Timișoara și trece prin Satu Mare, printre care și sătmăreni care au filma totul pentru a va face vouă cunoscut cazul.
Colegii de la www.ebihoreanul.ro au luat legătura cu politia de frontiera pentru a explica de ce acești trei algerieni au fost lăsați fără paza în tren. Colegii afirma ca politia de frontiera nu asigura paza militara imigrantilor, atâta timp cât aceștia sunt solicitanți de azil în România și au dreptul de a se deplasa liber pe teritoriul tarii.
Cei trei algerieni, cu vârste între 16 și 17 ani au fost idetificati la un magazin de la intrarea în localitatea Valea lui Mihai și pentru ca nu își motivau prezenta în zona, s-a decis trimiterea lor în Maramureș, aceștia fiind rezidenți ai centrului pentru imigranti de la Șomcuta Mare. Asta, cu toate ca imigrantii au dreptul de a se deplasa liber prin tara, dar polițiștii de frontiera au luat măsură trimiterii lor în Maramureș pentru a evita orice tentativa de trece frauduloasă a frontierei.


