O școală din județ și-a luat măsuri de protecție, după ce un elev a căzut de la etaj

Ne puteți ajuta cu un share, un like sau să ne trimiteți știri pe WhatsApp!

La sfârșitul anului trecut comunitatea dintr-o comună din județul Satu Mare a fost îngrozită, după ce un elev a căzut de la etaj, printre balustradele scărilor din școală, ajungând în stare gravă la spital. Pentru a preveni alte astfel de incidente neplăcute, cei din administrație și conducerea școlii au luat măsuri preventive.



Incidentul a avut loc în luna octombrie la școala din Odoreu, elevul căzând de pe balustrada scărilor, până la parter, unde s-a lovit puternic în zona toracelui, alegându-se cu mai multe coaste rupte. Starea elevului a fost atât de gravă încât acesta a necesitat transport cu elicopterul la Cluj.

Pentru ca astfel de evenimente să nu mai aibă loc, cei de la școala din Odoreu și conducerea comunei au instalat o plasă în spațiul gol dintre scări, pentru ca elevii să nu mai fie supuși riscului de a pica peste balustradă.
„În urma incidentului petrecut la sfârșitul anului trecut, când un elev al Școlii Gimnaziale Odoreu a căzut de pe balustrada scărilor, au fost luate măsuri de protecție de catre conducerea institutiei pentru a se evita eventuale accidente viitoare, a fost instalată o plasa de protecție din fire de ață groasă.„, anunță primăria.



Ne puteți ajuta cu un share, un like sau să ne trimiteți știri pe WhatsApp!

3 thoughts on “O școală din județ și-a luat măsuri de protecție, după ce un elev a căzut de la etaj

  1. I’m curious to find out what blog system you have been utilizing? I’m experiencing some minor security problems with my latest blog and I would like to find something more safeguarded. Do you have any solutions?

  2. Wonderful beat ! I wish to apprentice whilst you amend your website, how could i subscribe for a blog site? The account aided me a acceptable deal. I have been tiny bit acquainted of this your broadcast provided vibrant transparent concept

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *