Primăria Satu Mare mai face o încercare de a primi Hotelul Sport de la Ministerul Tineretului și Sportului

Primăria Satu Mare mai face o încercare de a primi Hotelul Sport de la Ministerul Tineretului și Sportului

În decursul ultimilor ani subiectul Hotelului Sport a fost adus de multe ori în discuțiile publice și în cele politice, dar totul a rămas la nivel de discuții. Primăria și deputatul Magyar Lorand au cerut în mai multe rânduri Ministerului Tineretului și Sportului, atât pe mandatul social democratei Ioana Bran cât și a celorlalți miniștri să predea hotelul municipalității.

Cei de la municipiu doresc acest hotel întrucât în acest moment hotel este nefolosit și se degradează pe zi ce trece, fiind necesar pentru a fi introdus în circuitul sportiv. Primăria afirmă că are chiar și fonduri pregătite pentru modernizarea locației.

Primarul Kereskenyi Gabor a făcut o nouă comunicare publică pe acest subiect:
„Am retrimis Ministerului Tineretului și Sportului solicitarea ca Hotelul Sport din Satu Mare să fie transferat Primăriei Municipiului Satu Mare. Deși am îndeplinit încă de mai bine de 2 ani toate condițiile cerute de MTS, adoptând inclusiv o hotărâre de Consiliu Local prin care ne obligăm să reabilităm imobilul și să-l redăm sportului, transferul hotelului s-a blocat în hățișurile birocratice. Sper că domnul ministru Ionuț-Marian Stroe, fost sportiv de performanță, va înțelege mai bine decât alții importanța demersului nostru. Acum, din păcate, hotelul se degradează pe zi ce trece.„, afirmă edilul

Demolari Satu Mare
Distribuie: