Noul rector al Universității Babeș – Bolyai din Cluj este sătmăreanul Prof. Univ. dr. Daniel David

Sătmărenii au dat dovadă că sunt persoane cu potențial ridicat, reușind să se impună acolo unde se stabilesc, fie că este vorba de o țară străină, fie de un oraș de adopție din România. Iar numărul celor care și-au pierdut de mult adresa sătmăreană de reședință din buletin sunt mulți și tot la fel de mulți sunt cei care s-au afirmat acolo pe unde au ajuns.
Un nou exemplu în acest sens ni-l dă sătmăreanul Daniel David, care în cursul zilei de marți a fost ales rector al Universității Babeș – Bolyai din Cluj, în cadrul alegerilor care au avut loc pentru această funcție. Prezența la vot a fost de aproape 90%, semn că cei din mediul universitar înțeleg bine ce înseamnă dreptul de a alege, iar sătmăreanul a fost ales cu un procent de 71% din voturile exprimate, ceea ce denotă încrederea pe care colegii și studenții din i-o acordă.


