OPINIE!!! PSD „pe val” să ia locul PNL la masa „bogaților”, lângă UDMR, după alegeri

Știu că titlul v-a atras atenția, mai ales celor care ați fost puțini atenți la viața politică locală în ultimii ani și ați văzut cât de supuși au fost cei de la PNL față de UDMR, căci îți vine să spui că nimeni și nimic nu va putea strica relația șef-subaltern dintre UDMR și PNL, după cât de docil a fost PNL în relația cu partenerii.
Doar că, privind dincolo de cortină, bate vânt de schimbare prin politica sătmăreană, sau cel puțin se încearcă să li se facă vânt celor de la PNL, asta în urma unui cumul de elemente care ne fac să credem că PSD e ca și luat în barca UDMR și PNL trimis la plimbare, după doar un mandat în care li s-a dat impresia că sunt la putere.
Haideți să le luăm pe rând:
Afacerile bat politica, ideologie nu mai există
Politica se face pe bani și pe afaceri, nu pe proiecte și viziuni comune între partide, iar în acest moment cea mai mare afacere este derulată între UDMR, din postura de conducători ai municipiului și PSD, din postura lui Mircea Govor de persoană implicată și lobby-ist al companiei Strabag, care a câștigat licitația pentru podul de la ștrand. Vorbim de aproximativ 15 milioane de euro, bani care includ comisioane pentru unii sau alții și cine știe dacă nu și angajamente de sponsorizare viitoare pentru diferite proiecte a unora. Rețeta e clasica, firmele cu contracte cu primăria sau Consiliul Județean sunt cele care, din profitul făcut din bani publici se întorc să sponsorizeze evenimente publice – iar acest lucru nu e de azi sau de ieri, ci de ani buni încoace.
PNL a avut o tresărire care a supărat UDMR
Nu vorbim de vechile răbufniri ale lui Adrian Cozma din perioada în care era consilier județean și îi faulta pe cei de la UDMR pe unde îi prindea, stârnind mânia celor de la UDMR care au comandat mazilirea lui în partid ( lucru de altfel nereușit) ci vorbim de o întâmplare recentă și mai puțin cunoscută publicului. În toată telenovela „Autostrăzii Codrului” a existat o portiță legală, spun unii mai pricepuți ca noi, ca Tehnic Asist să subcontracteze lucrarea, înainte de procesul cu Consiliul Județean, doar că această oportunitate a căzut taman în perioada alegerilor de anul trecut, europarlamentare și prezidențiale. Firma care „s-a oferit” să preia continuarea lucrărilor a fost Strabag, lobby-ul pe lângă Consiliul Județean fiind tocmai de Mircea Govor. Cei care au avut și ochii și urechile proprii pe la acele întâlniri spun că acesta s-a oferit să „rezolve” problema actualizărilor de preț, a creșterii prețului final al lucrării prin indexarea cu indicele inflației, o practică normala și legală de altfel în astfel de situații, de lucrări de investiție care se întind pe mai mulți ani.
Doar că piedica a venit de la vicepreședintele Consiliului Județean, Ioan Rus, care în perioada electorală a considerat de mai bun augur un slogan precum „PSD e de vină” decât să ofere codrenilor un drum asfaltat și să îi scoată din craterele pe care le parcurg zilnic. Bineînțeles că UDMR nu a fost prea încântat, căci toate oalele se sparg în capul lor și ei sunt cei arătați cu degetul, că doar sunt „șefii” UDMR, iar aceștia sunt extrem de sensibili la critici.
Albu nu îi cere lui Cozma să se oprească, ci doar să nu vorbească de alianțe cu UDMR
În conferința de presă de la PNL din această săptămână, întrebat despre declarațiile lui Adrian Cozma cu privire la o alinață a PNL cu USR-PLUS, PMP și ProRomânia, Adrian Albu nu a spus că acest lucru nu e posibil sau că nu se poate lua în calcul, ci doar că nu există în acest moment. Președintele PNL îl lasă pe Adrian Cozma să fie cel care încearcă marea cu degetul sau să joace rolul de „nebunul de la curtea regelui”, tocmai pentru a arăta celor de la UDMR că, la nevoie, îi poate pune în dificultate la alegerile locale din această toamnă. O astfel de alianță nu neapărat că ar putea să îl facă pe Kereskenyi să piardă alegerile locale, dar ar face mai grea crearea unei majorități în consiliul local după alegeri, iar aici este cheia pentru votarea a orice este de votat.
Totul se poate decide de către majoritatea parlamentară de după alegerile parlamentare
Putem să îi bănuim pe cei de la UDMR de orice șiretlicuri, dar nu de prostie când vine vorba de relațiile politice, astfel nu putem da de acum un verdict cu privire la alegerea viitorilor parteneri de guvernare locală. Degeaba va avea un parteneriat cu PSD, dacă viitorul guvern va fi unul liberal sau unul PNL-USR care fără intervenții de la Satu Mare, nu va pompa bani în această zonă de țară. Nu e exclus ca în cele 1-2 luni dintre formarea noului consiliu local și alegerile parlamentare, cei de la UDMR să țină atât PSD cât și PNL în șah, fără să ofere posturile de viceprimari ai municipiului și vicepreședinți ai Consiliului Județean nici unui partid, pentru a analiza, în funcție de alegerile parlamentare, care alianță e mai benefică pentru ei.
ULTIMELE ȘTIRI
Portul oșenesc e prezent de astăzi în Aeroportul Otopeni, pe sticlele de palinca de la Bran
Polițiștii sătmăreni atrag atenția asupra „Paracetamol Challenge”, o provocare de pe TIKTOK care ar ...
Noi controale și amenzi la transportatori de lemne opriți în trafic în județul Satu Mare
Bărbat din Sanislău, luat „pe sus” de acasă pentru a fi dus la Penitenciarul Satu Mare
Oșan condamnat definitiv pentru furt, ridicat de acasă și dus după gratii
10 percheziții la instituții și cabinete private într-un dosar de dare de mită pentru obținerea pens...
Prima săptămână fără decese cauzate de gripă și pneumonii, la Satu Mare
Mircea Govor la tribuna Camere Deputaților: „𝐂𝐢𝐧𝐞 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧𝐭̦𝐞𝐚𝐳𝐚̆ 𝐩𝐫𝐞𝐜𝐚𝐦𝐩𝐚𝐧𝐢𝐚 𝐥𝐮𝐢 𝐍𝐢𝐜𝐮𝐬̦𝐨𝐫 𝐃𝐚𝐧? O între...
Recomandările ISU pentru nopțile geroase din această perioadă
Panică într-o familie din județul Satu Mare, seara trecută - membrii familiei au fost găsiți căzuți ...
Au reparat-o de au ametit-o! Tren blocat în Soarelui, pe calea ferată proaspăt reabilitată
Peste 350 de locuri disponibile în județ - în funcție de studii și experiență, de toate, pentru toți
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare