Codrenii se pregătesc de un protest pentru a cere grăbirea lucrărilor la „Autostrada Codrului”

„Autostrada Codrului” continuă să fie cea mai mare dezămăgire administrativă a autorităților județene din Satu Mare, după ce aproape de 2 ani drumul este lăsat de izbeliște și se degradează tot mai mult pe zi ce trece, fiind aproape impracticabil.
Cei de la ruta acestei „autostrăzi” au mai făcut până acum câteva proteste la intrarea în satul Amați, pentru a atrage atenția asupra drumului, dar pandemia le-a stricat planurile pentru ultimele proteste programate la sfârșit de luna martie.
Între timp drumul s-a degradat și mai tare, fiind aproape impracticabil, dar demersurile birocratice nu sunt duse mai departe, totul fiind încă la mâna instanțelor, după ce firma Tehnic Asist a intrat în insolvență. Oamenii au ajuns la capătul răbdării și nu mai pot suporta situația, motiv pentru care se mobilizează pentru un nou protest.
Protestul este anunțat pentru data de 30 iunie, marțea viitoare. De această dată protestul se dorește să fie organizat în fața Palatului Administrativ, pentru a atinge direct instituția responsabilă de starea drumului, respectiv Consiliul Județean. Deocamdată organizatorii nu au obținut aprobările necesare protestului dar speră că până la ora protestului să fie în legalitate.
ULTIMELE ȘTIRI
Peste 350 de locuri disponibile în județ - în funcție de studii și experiență, de toate, pentru toți
Sătmăreancă acroșată de o mașină în timp ce trecea strada ilegal
Batrână din județul Satu Mare (84 de ani) prădată de doi hoți - i-au furat ultimele economii
ANUNȚ DE MEDIU - ELABORARE SI APROBARE PUZ- ZONA MIXTA DE LOCUIT SI SERVICII - RATIU COSMIN CONSTAN...
Sătmăreanca Cristina Bala, nominalizată la Gala Excelenței in Asistenta Socială - are nevoie de votu...
Ajută-l pe Ronaldo să ajungă Campion Mondial la șah - are nevoie de sponsorizări pentru o competiție...
Tehnică militară pe străzile din Satu Mare - exerciții comun româno-francez la Satu Mare
Luptă cu flăcările, în miez de noapte, în județul Satu Mare
S-a dat startul proiectului CONCORD - Promovarea colaborării transfrontaliere pentru o mai bună func...
O puștoaică și un alt tânăr au bătut un sătmărean pentru a-i fura telefonul în valoare de 100 lei
Accident de muncă într-o măcelărie din Satu Mare
Sătmărean dispărut de acasă. L-a văzut cineva?
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare