Spitalul Județean Satu Mare nu a luat țeapă de la Compania Unifarm cu măști neconforme

Spațiul public a fost invadat în ultimele două zile de cel mai recent scandal de corupție anchetat de DNA, cel al companiei naționale Unifarm și a directorului său,care este acuzat că a cerut mită unei companii pentru facilitarea unui contract de achiziție de combinezoane și măști chirurgicale.
Pe lângă faptele ce luare de mită, Unifarm este acuzată și e faptul că a vândut mai departe spitalelor peste un milion de măști sub denumirea de măști chirurgicale, pe când acestea nu corespundeau standardelor acestui tip de obiecte.
„Nu erau măști chirurgicale (produse încadrate în categoria dispozitivelor medicale), ci măști de protecție neconforme cu standardele stipulate în contract, practic erau alte tipuri de echipamente de protecție decât cele convenite în contract”. aratp procurorii.
Spitalul Județean Satu Mare a achiziționat de la Compania Națională Unifarm un număr de 5500 de măști chirurgicale, în valoare totală de 105.761 lei, cu TVA, achiziția fiind făcută în două tranșe. Conform managerului Adrian Marc cu care am discutat, aceste măști sunt FFP2, având certificatele de conformitate și de calitate aferente, astfel că la Satu Mare nu au fost trimise măști din cele 1 milion comercializate de UNifarm despre care procurorii spun că sunt neconforme.

ULTIMELE ȘTIRI
La AutoDelRulate găsești mașini Porsche rulate la prețuri HOT pentru 2026 - ce oferte au aici
Primarul Kereskenyi se declară nemulțumit de cum și-a făcut Florisal treaba la deszăpezire
Sătmăreanul Florin Gardoș a acceptat postul de manager general al unei echipe de fotbal
Masini distruse de țurțuri uriași care au cazut pe ele, în centrul orașului
Schimbare de condiții pentru vouchere de vacanță la bugetari - nu mai primește toată lumea
Sătmăreanul Ovidiu Pop a pornit într-o nouă aventură nebună - cu Dacia 1310 în Laponia
Explozie puternică la sediul Poliției Rutiere din Lugoj – trei angajați răniți și pagube semnificati...
Sătmărenii ar conduce, dar nu se descurcă prea bine la proba teoretică pentru a-și lua permisul - gr...
Record de mașini radiate în decembrie la Satu Mare, de frica impozitului mărit - sătmărenii și-au sc...
Primarul Kereskenyi s-a întâlnit cu deputații sătmăreni "Cei care sunt dispuși să pună umărul la dez...
Deputatul Mircea Govor afirmă că fermierii români au nevoie de garanții concrete în cazul Acordului ...
Deputatul Adrian Cozma afirma că exploatările de gaze din Ungaria pot afecta grav județul Satu Mare
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare

