Un sătmărean va alerga la un ultramaraton de 100 km, în 24 de ore, pentru a susține copiii cu autism

Ca și în alte ocazii, A.T.T.E. Cutezătorii Munților își demonstrează vocația și misiunea în sprijinul copiilor și tinerilor vulnerabili, atât inițiiind proiecte proprii, cât și alăturându-se inițiativelor altor organizații.
Adrian Kozma, este membru al Asociației Cutezătorii Munților din 2019, un om care și-a descoperit alături de echipa Cutezătorilor pasiunea de a alerga pentru cauze sociale.
El va alerga ultramaratonul ,,Autism 24H Marea Neagră “de 100 km ce vor fi parcurși în 24 de ore. Evenimentul va avea loc între 19 Septembrie, ora 10.00, și 20 Septembrie, ora 10.00. Cutezătorii Munților vor fi prezenți la plecarea și sosirea în cursă a colegului lor, ce va avea loc în Piața 25 octombrie din Satu Mare.
Pentru Adrian Kozma este primul ultramaraton, provocare pe care a acceptat-o în cadrul Campaniei Naționale, inițiată și coordonată de Centrul Terapeutic Marea Neagră din Constanța în scopul atragerii de donații pentru finanțarea unor proiecte destinate tratamentului copiilor bolnavi de autism. În mod traditional competiția se desfășura la malul Mării Negre, dar data fiind situația din acest an, fiecare alergător poate parcurge cursa în orașul său. Peste 900 de alergători din 50 de orașe din țară sunt așteptați sâmbătă să ia startul într-o cursă individuală, monitorizată la fiecare două ore de o echipă de arbitri desemnați în acest scop.
Misiunea Asociației Centrului Terapeutic Marea Neagră
Asociația CTMN derulează proiecte de ajutorare și recuperare a copiilor care suferă de Tulburare de Spectru Autist(TSA), dar și a altor categorii de copii cu dizabilități psihomotorii, din anul 2008. Activitatea lor depinde de atragerea de fonduri pentru întreținerea Programelor Educaționale, prin care urmăresc recuperarea și redarea acestor copii familiei, școlii și societății din care și ei sunt membrii demni.
Autismul este o tulburare neuropsihică gravă, care duce progresiv la izolarea socială totală a bolnavului. În prezent, afectează 1 copil din 100 la nivel mondial. În România sunt peste 30.000 de copii cu autism.
Depistată devreme, această boală poate fi vindecată, iar adultul poate avea o viață normală. Inteligența superioară a unui autist este deja cunoscută, astfel că, recuperarea lui e un câștig real pentru societate.
Costurile cu tratamentele sunt foarte mari, la fel și drama familiilor cu copii autiști. Asociația CTMN finanțează anual tratamentele a peste 500 de copii autiști. De asemenea, finanțează în paralel 15 proiecte pentru copiii cu alte dizabilități neuropsihice.
Solidaritatea față de această Cauză, va schimba în bine viețile a mii de copii!
Acesta este și crezul și spiritul în Asociația Cutezătorii Munților. Din acest motiv, sâmbătă, 19 septembrie, de la ora 10.00, în Piața 25 Octombrie din satu Mare, din mijlocul unei mulțimi neelectorale, în tricourile oficiale galbene ale Clubului, Adrian Kozma va începe alergarea celor 100 km, pe care îi va încheia duminică, 20 septembrie, tot la ora 10.00 și tot în mijlocul camarazilor săi!
Cutezătorii Munților s-au mobilizat și au donat individual bani pentru această Cauză. Totodată unii dintre ei, adulți și copii, și-au propus să și alerge puțin alături de colegul lor, pentru a-și arăta susținerea față de această cauză.
Sătmărenii care vor să contribuie la acest vis frumos pot dona, accesând link-ul http://alergpentruautism.ro/ambasadori/?aid=63
și “cumpărând” kilometri din cursa lui Adi Kozma, donația minima fiind de 30 de lei.
Fii Solidar cu noi și fă din Lume un Loc mai Bun!