Munca de peste 20 de ani în presă l-a făcut să cunoască bine tot ce înseamnă administrație publică, să vadă pe acolo pe unde a umblat multe modele de
Munca de peste 20 de ani în presă l-a făcut să cunoască bine tot ce înseamnă administrație publică, să vadă pe acolo pe unde a umblat multe modele de bune practici administrative dar și să primească admirația persoanelor cu care a lucrat pentru munca de calitate pe care a făcut-o.
Toate acestea l-au convins pe jurnalistul Codruț Rebic să se înscrie în cursa electorală pentru primăria comunei Săcășeni, comuna natală a familiei lui.
Candidatura unui tânăr într-o comună destul de uitată de vreme și de lume precum Săcășeniul a fost primită cu căldură cu oamenii din localitate, cu atât mai mult cu cât Codruț le-a arătat în decursul anilor că deși s-a mutat la oraș nu a uitat niciodată unde îi sunt rădăcinile, promovând cu drag tot ce a fost bun și frumos de promovat din comuna sa.
În campania electorală, jurnalistul nu a promis oamenilor lunea de pe cer și doar le-a promis că va îndeplini toate sarcinile care îi vor reveni ca și primar pentru a aduce modernizarea mult dorită în comună și ridicarea ei din negură în care a fost ținută până acum în ultimii 30 de ani.
Ne puteți ajuta cu un share, un like sau să ne trimiteți știri pe WhatsApp!
COMMENTS