Octavian Petric vrea redeschiderea Horeca și reducerea TVA la 5%
Octavian Petric, candidatul ProRomania la Camera Deputaților a făcut o analiza a problemelor economice pe care romanii afectați de pandemie le au, indreptand tirul spre guvernul Orban
„Nu au acordat sprijin pentru cei din Horeca, nu mai avem evenimente, saloanele sunt închise, sălile de fitness sunt închise.
Peste 500.000 de romani sunt șomeri.
Cei din Guvernul Orban a făcut ca și artiștii sa ajungă la capătul răbdării, sa ceara sprijin statului, pentru ca nu se mai organizează evenimente.
Dacă am avut un program foarte bun start-up nation, astăzi nu mai funcționează. El reprezinta un eșec al Ministerului Economiei și a Guvernului.
Noi avem un plan care sa ajute companiile mici și mijlocii sa treacă prin criza, antreprenorii sa nu cada victime companiilor străine, sa își vândă firmele acestora. Masurile pe care le propune ProRomania sunt menite sa vina în ajutorul celor 500.000 de companii mici și mijlocii afectate, pe care Guvernul Orban nu le-a luat în considerare pana acum. Singura condiției pe care o vom cere firmelor va fi sa mențină angajații pana la sfârșitul anului 2021.”
Printre aceste masuri, Petric a notat: reducerea TVA de la 9% la 5% în Horeca și la produselor alimentare, eliminarea unor dări la stat, ajutor cu 50% pentru plata chiriilor celor care nu au funcționat în pandemie dar au avut de plătit chiria spatiilor.
De asemenea ProRomania își dorește sa simplifice programului IMM Invest și reducerea comisioanelor, precum și ridicarea plafonului de plata.
„Am discutat mult de redeschiderea piețelor și am fost primii care am militat pentru deschiderea lor. Acest lucru l-am făcut nu doar la nivel local ci și în parlament.unde am votat un amendament ca piețele sa rămână deschise. Așteptăm ca aceasta lege sa fie promulgata de președintele Iohannis, dar pentru aceste lucruri serioase nu are timp, ci doar sa stea la televizor și sa dea vina pe PSD pentru tot felul de lucruri.”, a mai adăugat Octavian Petric.
ULTIMELE ȘTIRI
Stiri Satu Mare