După o campanie penibilă și un scor și mai penibil, PMP a cerut anularea votului în mai multe secții din Satu Mare

De la mărire la decădere au fost doar doău luni pentru cei de la PMP Satu Mare. După ce au reușit, doar ei știu cum, să scoată 2 consilieri județeni la alegerile locale, pentru că pe cei de la consiliul local i-au sabotat, cei de la PMP au căzut, nu în fund, ci direct la 2(%) metri sub pâmânt la alegerile parlamentare.
Bine, campania lor a fost una mai mult decât penibilă, fără ieșiri publice, fără conferințe de presă, căci bâlbâielile sunt mai dese decât cuvintele, fără idei constructive lansate în spațiul public și nici măcar o strategie de comunicare pe rețelele sociale nu a existat, pagina de facebook a partidului distribuind doar diferite postări ale membrilor și acelea scrise după cunoștințele lor. Cu asemenea mesaje, nu au prea ajuns la alegători, iar asta s-a văzut la rezultatul alegerilor.
Pe municipiul Satu Mare PMP a obținut sub 2% iar pe județ fix 2%, niște procente de toată jena pentru un partid care se vrea mare, dar care a fost depășit de candidați independenți sau de partide înființate acum 3 luni, cum e AUR și care are niște „no name” pe liste, nu oameni de carieră politică cum se doresc cei de la PMP. Am zis de carieră, ca să nu zicem traseiști. Cuvântul experiență nu se poate folosi deloc în cazul lor.
Acum, PMP cere anularea votului în mai multe secții de votare din județul Satu Mare, dar Biroul Electoral Central le-a respins cererea, astfel că aceștia rămân tot sub% la nivel național și nu prind nici un loc în viitorul parlament. Bine, nu au cerut la Satu Mare anularea că vezi doamne, ce ar fi obținut, ci doar să se arate că la Satu Mare se „trage” pentru binele partidului, așa, ca să nu fie prea vizibil că de fapt se trage doar pentru binele unor persoane.