13 cazuri de trichineloză descoperite în județ, în perioada de sacrificare a porcilor de Crăciun

În această perioadă în urma examenelor trichineloscopice, efectuate la nivelul Circumscripțiilor Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor din județul nostru, au fost diagnosticate și confirmate, de Laboratorul Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor un număr de 13 capete suine, cu Trichineloză. Localitățile unde a fost depistată și confirmată Trichineloza sunt – Turț – 6 suine pozitive, – Odoreu – 2 suine pozitive, – Satu Mare – 1 suină pozitivă, – Mărtinești – 1 suină pozitivă, – Dara – 1 suină pozitivă, – Racșa – 1 suină pozitivă, Homoroade – 1 suină pozitivă. Carnea suinelor diagnosticate pozitiv la Trichină, a fost supusă reținerii/sechestrului oficial sanitar veterinar, confiscată și incinerată într-o unitate de ecarisare a teritoriului autorizată sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor. Proprietarii suinelor care au fost identificate prin crotaliere și au fost înregistrați în Baza Națională de Date, vor fi despăgubiți, la nivelul valorii prețului de piață, stabilit de Comisia Județeană de Despăgubiri.
Au fost aplicate 16 sancțiuni contravenționale din care 16 avertismente – pentru 16 producători particulari, din Piețele Agroalimentare din localitățile Satu – Mare – 6, Carei – 4 , Negrești Oaș – 4 Tășnad – 2, pentru nerespectarea condițiilor și normelor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, în timpul expunerii și comercializării produselor lactate, legumelor și fructelor.
Având în vedere evoluția pe teritoriul României a pestei porcine africane, așa cum am mai informat, carnea proaspătă de porc, carnea preparată sau carnea tocată de porc, precum și produsele din carne care conțin carne de porc nu pot face obiectul transportului particular către alte State Membre, dacă provin din zonele cuprinse în Decizia Comisiei nr. 1402 / 2020, privind măsurile zoo sanitare de combatere a pestei porcine africane în anumite State Membre ale UE.
sursa: DSVSA Satu Mare