Many Gyenes, debut bun la Dakar 2021

Many Gyenes este incă o dată unul din puținii reprezentanți ai României la Dakar, cel mai dur concurs auto-moto din lume, datorită lungimii lui și a traseului.
În prima etapă, Many a reușit să încheie pe poziția 34 a categoria Malle Moto, categorie pe care a câștigat-o anul trecut.
Prima etapă, Jeddah – Bisha, a avut 346 km de legătură și 277 km de probă specială. O probă specială în care a trebuit să fii foarte atent la pietre, să treci prin râuri secate, dar și printr-un vad cu mult noroi, nisip, mult praf către final, multe segmente foarte virajate și foarte multe intersecții, multe trase, mai ales în apropierea taberelor nomade. A fost o primă probă specială în care s-a reconfirmat că pe traseul din Arabia Saudită se merge foarte mult după cap compas și trebuie să fii foarte atent la navigație.
„Am avut un ritm bun astăzi până la puncutul de alimentare de la km 177. Per ansamblu a fost o zi bună. Cu navigația, deși grea, am reușit să nu pierd foarte mult timp căutând waypoint-urile ascunse. A fost multă piatră pe această primă specială, și din pricina dificultății, 15 km am mers doar în treapta a doua. Mă simt bine, nu voi avea prea mult de lucru la pregătirea motocicletei pentru a doua zi, iar asta îmi va permite să mă odihnesc. Dakarul este un concurs foarte lung și trebuie să îți dozezi energia – mai ales la această clasă, unde nu avem asistență tehnică. Mă bucur că suntem în Arabia Sudită – Amaury Sport Organisation a făcut o treabă extraordinară, pentru ca noi să putem concura în tot acest context, și suntem în ceea ce ei au numit „bula Dakar”. Interacțiunea cu oameni din afara raliului nu este recomandată și am putut lua startul doar după ce și testul pentru covid 19, făcut în Jeddah, a ieșit negativ. Doar faptul că suntem aici poate fi considerat o mare victorie, mai ales că Arabia Saudită și-a închis granițele pe 20 decembrie, și au avut acces în țară doar cursele de tip charter, care au transportat oamenii implicați în Raliul Dakar.”, transmite Many Gyenes

