Se pun la punct detaliile traseului drumului expres ce va lega centura Sătmarului de drumul expres M49 din Ungaria
Municipiul Satu Mare va avea legătură directă cu Ungaria printr-un drum express care în acest moment este la faza de studiu de fezabilitate și proiect tehnic. Drumul expres va porni din centura de ocolire și se va termina în drumul expres M49 din Ungaria, urmând să treacă pe la viitoarea granită româno-maghiară de la Oar.
Reprezentanții autorităților publice au avut o intalnire in sistem videoconferință în care cei de la Vetiș au adus o serie de completări pentru viitorul traseu al drumului expres, după cum prezintă aceștia pe pagina oficială de Facebook a primăriei.
„Primarul comunei Vetiș a propus realizarea unei legături între drumul rapid și DN 19 – șoseaua spre Carei a unei legături directe, cu realizarea unui nod de acces pe drumul expres, tronson care să poată fi continuat în cadrul unui alt proiect până la drumul comunal Vetiș – Oar, zona industrială Unicarm, pentru preluarea traficului de marfă și eliminarea lui de pe străzile localității Vetiș, respectiv pentru un acces mai rapid la drumul expres din localitățile Vetiș, Oar și traficul care vine din direcția Carei. Totodată s-a insistat la realizarea unei a doua supratraversări de drum local în localitatea Oar, în plus față de cel de pe strada Boghișului, în dreptul străzii Doba, pentru a nu bloca accesul cu utilaje la terenurile agricole, respectiv a animalelor la pășunea localității. Ambele propuneri au fost însușite de investitor și proiectanți, urmând să fie cuprinse în tema de proiectare a studiului de fezabilitate.„, anunță cei de la Vetiș
ULTIMELE ȘTIRI
Stiri Satu Mare