Aglomerație în vama Petea
Șoferii de TIR care vor să iasă din țară au de așteptat circa 150 de minute la vama Petea, iar aglomerația este mare și la celelalte puncte de frontieră de la granița cu Ungaria. Pentru automobile, timpul de așteptare la vama Petea a ajuns la 30 de minute, pe sensul de ieșire din țară, arată aplicația Poliției de Frontieră.
Ca urmare a faptului că în această perioadă se constată o creştere a numărului de automarfare care se prezintă pentru a intra în Ungaria, în prezent, în punctele de trecere a frontierei de la graniţa comună, se înregistrează un timp de aşteptare ridicat pe arterele destinate acestor autovehicule, în mod special la P.T.F. Nădlac II, P.T.F. Vărşand şi P.T.F. Petea, transmite Poliția de Frontieră.
Inspectoratele Teritoriale al Poliţiei de Frontieră Oradea şi Sighetu Marmaţiei au luat toate măsurile aflate în competenţă pentru asigurarea unui control operativ şi reducerea timpului de aşteptare. Au fost dispuse măsuri pentru suplimentarea personalului planificat la efectuarea formalităţilor de frontieră, precum şi a arterelor de control deschise pentru acest tip de mijloace de transport, în funcţie de configuraţia şi capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere.
Astfel, a fost mărit numărul arterelor de control pentru automarfare pe sensul de ieşire, atât în P.T.F. Nădlac II, cât şi în PTF Vărşand, unde se lucrează la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct.
La graniţa cu Ungaria, formalităţile de frontieră se efectuează în comun cu autorităţile ungare, sens în care Poliția de Frontieră Română a alocat personal pentru acoperirea tuturor liniilor de control în punctele de trecere a frontierei cu Ungaria, însă numărul de artere care pot fi deschise este limitat de numărul de polițiști repartizaţi de către Poliţia Ungară.
Nu se înregistrează probleme în ceea ce privește traficul de autoturisme, mai spun oficialii Poliției de Frontieră. Aplicația arată că șoferii de mașini au de așteptat aproximativ 30 de minute.
Potrivit aplicației Poliției de Frontieră, în aceste momente, la punctul de la Petea, șoferii de TIR au de așteptat cel puțin 150 de minute pentru a putea ieși din țară. La Nădlac II timpul de așteptare a ajuns la 120 de minute.
Recomandări:
Poliţia de Frontieră recomandă şoferilor de automarfare tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă deschise tranzitului de mărfuri, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, într-un timp foarte scurt.
De asemenea, recomandăm consultarea aplicaţiei Trafic on-line care este disponibilă pe pagina de internet www.politiadefrontiera.ro. Această aplicaţie on-line prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp.
ULTIMELE ȘTIRI
Stiri Satu Mare