Ca-n filmele cu mafioți . Traficant de țigări împușcat de un polițist, în Baia Mare
A fost o seara nebuna la Baia Mare, acolo unde liniștea unui cartier întreg a fost tulburată de zgomotul de împușcături.
Toată acțiunea s-a desfășurat între polițiștii de frontiera și traficanții de țigări. Polițiștii ar fi avut informații ca traficanții vor urma sa facă un transport mai mare. Aceștia au identificat doua mașini suspecte pe un drum forestier iar când s-au apropiat de ele, traficanții au pornit în graba.
Polițiștii au tras mai multe focuri de arma în plan vertical, după care au tras spre cauciucurile mașinilor. După aproximativ 600 de metri una din mașini a oprit, pentru ca șoferul ei fusese împușcat. Un glonț a pătruns prin caroseria mașinii și s-a oprit în coapsa șoferului.
Iată punctul de vedere al celor de la Inspectoratul Politiei de Frontiera:
„În această seară(n.r. luni) , în jurul orei 21.15, la nivelul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sarasău, s-a declanşat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, în zona de competenţa a sectorului, în zona Barajului Firiza.
Poliţiştii de frontieră au observat două autoturisme de teren care staţionau pe un drum forestier, iar în momentul în care lucrătorii noştri s-au deplasat spre autovehicule cu intenţia de a-i legitima pe şoferi, acestea au demarat în trombă spre poliţiştii de frontieră cu intenţia de a-i lovi.
În acel moment, lucrătorii noştri i-au somat să se oprească, dar observând că șoferii nu încetinesc au executat mai multe focuri de armă în plan vertical şi spre pneurile maşinilor de teren, conform prevederilor legale. Nici de această data şoferii nu s-au oprit, fapt pentru care s-a pornit în urmărirea acestora, iar după aproape 600 de metri autovehiculele au fost găsite pe marginea drumului, iar la volanul uneia dintre maşinii se afla unul dintre şoferi care era rănit în zona coapsei.
Poliţiştii de frontieră au solicitat o ambulanţă la faţa locului, iar conducătorul auto, un cetățean român, a fost transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate, în momentul de faţa fiind în afara oricărui pericol.”
ULTIMELE ȘTIRI
Stiri Satu Mare