Un sătmărean lansează o platformă care adună toți experții din țară – www.deladi.ro
„Ce este Deladi? O platformă online unde avocați, nutriționiști, profesori, psihologi, consultanți și oricare alt expert poate oferi cursuri sau consultanță live online 1 la 1. Totul este automatizat, după ce un expert se înscrie pe platformă poate discuta cu potențiali clienți, poate programa și oferi serviciile prin intermediul platformei. Se încasează automat prin plăți cu cardul, se facturează și se fac contracte automat de sistem, nu-și bate nimeni capul cu partea de logistică, își oferă serviciile și oricând dorește solicită plata pentru serviciile oferite. Există un sistem de rating, se vor putea înregistra sesiunile și multe altele. De exemplu, am primit un număr extrem de mare de informații de la un avocat și nu am înregistrat convorbirea. Astfel, mi-a fost greu să aprofundez ce mi s-a spus fără să le notez. Așa ai la îndemână sesiunea și poți oricând reasculta răspunsurile sau sfaturile sau lecția”, spune plin de entuziasm creatorul platformei, Marius Martocsan.
*De unde v-a venit ideea de a concepe un site precum http://www.deladi.ro?*
M.M.: Lucrez pe domeniul online de peste 20 de ani, am avut internet de când a apărut el în oraș la noi. De multe ori aveam nevoie de un avocat bun pe anumite nișe mai rare și nu găseam decât prin București sau uneori în Cluj Napoca. Poate nu am știut eu să-i caut. Soția cântă în limba maghiară, https://www.youtube.com/channel/UCFkINVW13025bzN_tQMXF2A și nu am găsit profesor de canto pentru a se pregăti la un alt nivel și am făcut prin Skype cu cineva din București. Eh, de aici a venit ideea de a face o platformă prin care să am acces la specialiști din diverse domenii. De asemenea, am avut perioade extrem de dificile de-a lungul timpului și am apelat la un psiholog, mi-ar fi fost mai comod și parcă nu mă simțeam nici așa rușinat că discut cu unul … până la urmă e eficient, dar din păcate lumea judecă fără să înțeleagă. Toți acești specialiști vor fi pe platormă.
* Cum v-ați găsit partenerii potriviți pentru acest proiect?*
M.M.: Deși, toți spun că este greu să găsești parteneri, mie mi-a fost mereu ușor. Cei care mă cunosc cu adevărat știu că pot avea încredere în mine. Momentan suntem 3 persoane care lucrăm la proiect, eu, Tamaș care este și designerul și Mihai, care, se ocupă de partea tehnică. Dacă te referi la experții ce vor fi pe platformă, am discutat cu mai multe persoane și până acum toate s-au arătat extrem de interesate. Singura problemă pe care o prevăd este la profesori, care preferă să încaseze cash direct la ei acasă, dar sperăm să intre cât mai mulți în legalitate și să se folosească de acest proiect nou în România.
*Ce ținte are proiectul acesta ca număr de furnizori de servicii și număr de clienți?*
ULTIMELE ȘTIRI
Stiri Satu Mare