Topul mașinilor cel mai des implicate în accidentele din România – șoferii de BMW doar pe locul 4

România continuă să înregistreze cifre îngrijorătoare privind accidentele rutiere grave. Conform datelor furnizate de Poliţia Română, anul trecut, au fost 6.273 accidente grave soldate cu 1.646 decese. Peste 2.200 dintre acestea au fost produse de şoferi de Dacia, Ford, Mercedes şi BMW.
Chiar dacă numărul deceselor din 2020 este mare, acesta este cel mai scăzut din ultimii 20 de ani. În total, în ultimele două decenii, aproape 45.000 de români au murit în accidente rutiere grave. În perioada 2019-2020, în ţara noastră s-au înregistrat aproape 15.000 de accidente grave: 8.642 în 2019 (soldate cu 1.864 decese) şi 6.273 anul trecut (1.646 decese).
Din accidentele grave produse anul trecut, 722 au fost produse de şoferi de Dacia, 597- şoferi Ford, Mercedes-474 şi BMW – 430 accidente. Numeroase accidente au fost produse de şoferi de Dacii şi pentru că Dacia este cea mai vândută marcă din ţara noastră.
Dintre accidentele grave produse anul trecut, 214 au fost produse de şoferi aflaţi aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice. În anul 2019 au fost produse 287 de accidente grave de către şoferii băuţi. Cele mai multe accidente provocate au avut drept cauză principală viteza neadaptată la condiţiile de drum, alte două cauze majore fiind neacordarea priorităţii pietonilor şi neacordarea priorităţii celorlalte vehicule participante la trafic. Conform statisticilor din ultimii zece ani, peste o treime din accidentele grave au fost produse de şoferi până în 30 de ani.
sursa: adev.ro/qqtbnw