Un supermarket din Satu Mare, amendat cu 10.000 lei pentru etichetare necorespunzătoare

În cadrul acțiunilor de verificare, inspectorii de specialitate din cadrul D.S.V.S.A, au urmărit, respectarea condițiilor generale de igienă, originea materiilor prime și existenta documentelor însoțitoare, respectarea condițiilor privind ambalarea, marcarea si etichetarea alimentelor, condițiile de transport, modul de depozitare, temperaturile de păstrare cerute de producători, existența graficelor de temperatură pentru spațiile frig, modul și condițiile de preparare și comercializare a produselor alimentare de origine animală și non animală, monitorizarea și eliminarea subproduselor improprii consumului uman. A fost verificată existența echipamentului de protecție, folosirea corectă a acestuia, existența substanțelor dezinfectante, în special cele virucide, aplicarea acestora în doză corectă, în special în vestiarele și toaletele unităților verificate, în spațiile de lucru, precum și în holurile și spațiile de trecere, în mijloacele de transport produse alimentare dar și în terasele și zonele de acces în unități.
În urma controalelor efectuate, au fost aplicate șase sancțiuni contravenționale, din care, – o amendă contravențională în valoare de 10.000 Lei, – pentru un Supermarket, din localitatea Satu – Mare – pentru neetichetarea corespunzătoare a produselor alimentare conform legislației sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor în vigoare, – respectiv cinci avertismente, pentru cinci producători particulari, din Piețele Agroalimentare Mare – 1, Someș – 1, Mică – 1 din Satu – Mare și Piața Carei – 2.
sursa: DSVSA Satu Mare