Restricții mai lejere de Paște – Circulația permisă până la 05:00 dimineața
Premierul Florin Cîţu vrea să modifice restricţiile în perioada sărbătorilor de Paşte, iar propunerile în acest sens au şi fost trimise Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.
În primul rând, pentru cei care vor merge la slujba de Paşte, circulaţia pe timpul nopţii să fie permisă până la ora 5:00. Apoi, magazinele vor rămâne deschise până la ora 20.00 vineri înainte de Paşte. În fine, staţiunile de pe litoral vor fi deschise, respectând toate regulile în vigoare, dar cu capacitate de maximum 70% (exact aşa cum sunt acum staţiunile de la munte), arată premierul pe Facebook.
„Propuneri importante pe care le transmit astăzi CNSU:
– pentru cei care vor merge la slujba de Paşte, circulaţia pe timpul nopţii să fie permisă până la ora 5:00;
– magazinele să rămână deschise până la ora 20.00 vineri înainte de Paşte;
– staţiunile de pe litoral să fie deschise, respectând toate regulile în vigoare, dar cu capacitate de maximum 70% (exact aşa cum sunt acum staţiunile de la munte)”, scrie Florin Cîţu.
Sursă: Adevărul.ro
ULTIMELE ȘTIRI
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare