Academia de fotbal a Guvernului Ungariei, gata la sfârșitul anului
O academie de fotbal sponsorizată de statul maghiar va fi gata în decembrie 2021 în orașul Satu Mare. Asta pentru că lucrările funcționează la parametrii maximi.
Executivul lui Viktor Orban a alocat 220 milioane de forinți, iar investiția totală ajunge la aproape 800.000 de euro. Baza sportivă ocupă o suprafață de opt hectare, pe strada Gorunului.
Terenul a fost deja achiziționat și zona beneficiază de toate utilitățile. Termenul de finalizare era inițial de 22 de luni de la startul lucrărilor, dar se pare că totul se va realiza până la finalul anului 2021.
Ungaria lui Viktor Orban face academie de fotbal și în Satu Mare! Care este diferența majoră față de Sfântu Gheorghe și de Miercurea Ciuc
Planul e creșterea și formarea a cât mai mulți juniori. Se mizează ca în primul an de funcționare, Academia să aibă peste 150 de copii înscriși.
Pe modelul Sepsi OSK, la Sfântu Gheorghe, și FK Csikszereda, la Miercurea Ciuc, Ungaria a vrut inițial să-și deschidă o academie de fotbal lângă Oradea, dar autoritățile locale s-au opus. Cel care trebuia să supervizeze acest proiect era Emeric Ienei.
Ulterior, autoritățile maghiare încearcă acum pista Târgu Mureș. Aici se dorește înființarea unui nou club de fotbal, care să fie construit având aceeași filosofie precum cea de la Csikszereda și Sepsi. Satu Mare va rămâne exclusiv la stadiul de academie de fotbal.
În momentul de față, Târgu Mureș nu doar că nu deține o echipă de fotbal la nivelul primelor două eșaloane, dar orașul nu mai are deloc o formație. Celebra ASA Târgu Mureș, clubul fanion al județului, dar și un nume important în fotbalul românesc, a dispărut.
Din anul 2013 și până la finalul anului 2020, guvernul maghiar a făcut investiții în 10 proiecte transfrontaliere, cu suma totală de 75 milioane de euro. Aceste proiecte au fost construite în zone cu etnici maghiari și se regăsesc în țări precum România, Croația, Slovacia, Slovenia și Ucraina.
Sursă: prosport.ro
ULTIMELE ȘTIRI
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare