Doi sătmăreni reținuți de poliție după ce au furat din casa unui bătrân
La data de 21 aprilie a.c., la ora 01.46, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Tășnad, au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112, cu privire la faptul că niște necunoscuți au intrat în locuința unei persoane, din satul Sarvazel, de unde au sustras mai multe bunuri, informează colegii noștri de la PresaSM.
Deplasându-se la fața locului polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, astfel că în jurul orei 00.30, doi hoți ar fi pătruns în locuința unui bătrân, de 82 de ani, din satul Sarvazel, de unde ar fi sustras mai multe bunuri cauzând un prejudiciu total în valoare de aproximativ 50 de lei.
În urma cercetărilor și activităților operative efectuate, polițiștii au identificat persoanele care ar fi bănuite că au pătruns în locuință, ca fiind doi bărbați de 20, respectiv 34 de ani, ambii din localitatea Becheni.
Față de cei doi, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore în cadrul dosarului penal întocmit în cauză sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare.
ULTIMELE ȘTIRI
Stiri Satu Mare