Sute de bătrâni și copii din centrele de plasament au fost „îndulciți” astăzi de gestul și cadourile celor de la SamCivica

SamCivica este o asociație nouă în Satu Mare, dar acțiunile lor sunt unele consistente și de amploare, chiar dacă sunt la început și nu există membrii „stabili” ci adună oameni în jurul unui nucleu în funcție de necesități și de acțiuni. Astăzi, cei de la SamCivica au făcut ziua mai frumoasă pentru sute de persoane, bătrâni din azile și copii din centrele de plasament, cărora le-au împărțit dulciuri oferite ca sponsorizare de cei de la Fabrica de Ciocolată de la Odoreu.

„Astăzi am îndulcit ziua a peste 500 de sătmăreni din centrele de plasament, casele familiale și pentru vârstnici, de pe raza municipiului și județului Satu Mare. Ne-am mobilizat cu mic și mare, ne-am împărțit pe echipe și am pornit la drum. A fost ușor pentru că am avut sprijinul unor “albinuțe” cum rar ne-a fost dat să vedem. Alexandra Eros, Anette Marka, Ancuța Flonta, Marius și Andrea Budai, Bibiana Chereji, Nelu Maxim, Santai Ciprian, ați fost magnifici! Inepuizabilul Răzvan Țiplea ne-a arătat încă o dată ce înseamnă cu adevărat civismul. Mii de mulțumiri firmei Mueller&Friends, cei care au pus la dispoziție delicioasele pachete. Mulțumim DGASPC Satu Mare și în special doamnei Acs Melania. Mulțumim din suflet firmei AM DC pentru sprijinul acordat.
Astăzi am văzut ce înseamnă puterea grupului, astăzi am văzut că se vrea, astăzi am văzut că se poate! Va urma!”, transmit cei de la SamCivica


ULTIMELE ȘTIRI
Nici nu se mai ascuns - consumatoare de droguri surprinsă de camerele de supraveghere cum își ia doz...
Acțiune de amploare a oamenilor legii în Satu Mare - rețea de spălare de bani extinsă până în Franța
Deputatul Magyar Loránd a dus mesajul comunității din Transilvania în Israel
Castel istoric din judetul Satu Mare, scos la vânzare - suma e pe măsură istoriei clădirii
Brutărie din Satu Mare amendată de DSVSA pentru conditiile de depozitare și spațiile de lucru
Accident cu 6 victime, joi seara, în Livada
Un bărbat a murit în Vama după ce un tractor a văzut peste el
Niste tineri din Satu Mare și-au implicat bunica în traficul de droguri - toți au fost ridicați mier...
Ministrul Apărării, Radu Miruță, face curățenie la Batalionul 52 Geniu din Satu Mare
Au început înscrierile pentru Târgul de Mărțișor
Polițist înjunghiat în spate, în județul vecin - a ajuns la spital
Ștrandul Termal din Carei a fost vândut după 2 ani de încercări
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare

