Limbaj de director la stat: „Marș, jigodia dracu’!”

Un spital din Vâlcea se află în centrul unui nou scandal pornit de la publicarea în media a unei înregistrări privind un schimb de replici şocante între managerul unităţii şi una dintre angajate.
Modul incalificabil în care conducerea Spitalului de Psihiatrie Drăgoeşti din Vâlcea se poartă cu angajaţii săi a ieşit la iveală când înregistrarea unei discuţii în care este folosit un limbaj suburban a fost dată publicităţii.
Managerul unităţii, de profesie medic de familie, Edward Stanca motivează că incidentul a avut loc în trecut, că lucrurile s-au clarificat între timp, iar respectiva înregistrare a încăput pe mâinile cuiva care doreşte să-i facă rău.
Potrivit ziarului Adevărul.ro, managerul, care conduce unitatea de 16 ani, nu ar fi la primul incident de acest fel. De altfel, este renumit pentru temperamentul său coleric şi nici spitalul nu se află la primul scandal din acest an. În urmă cu o lună, a ieşit la iveală o informaţie potrivit căreia, în plină criză pandemică, când incidenţa infectărilor cu SARS – CoV-2 în localitate ajunsese la aproximativ 10 cazuri la mia de locuitori, 95% din personalul medico-sanitar şi auxiliar refuzase să se vaccineze împotriva COVID – 19, deşi existaseră două focare în unitate, pornite din rândul angajaţilor.
Pentru a se evita repetarea incidentelor, s-a luat decizia de vaccinare a pacienţilor. Printre anti-vaccinişti se număra şi managerul instituţiei.
„DACĂ ÎŢI DAU UNA ÎN OCHELARI, ÎŢI ZBOARĂ FAŢA. HANDICAPATO!”
Revenind la înregistrare, aceasta redă discuţia şocantă dintre managerul Edward Stanca şi o angajată: „Marş acasă, scroafa dracului ce eşti! Vrei să-ţi dau două după cap? Dacă îţi dau una în ochelari, îţi zboară faţa. Handicapato! Bagă-ţi minţile în cap, că te joc în picioare! Bagă-ţi minţile în cap, că te joc efectiv în picioare!”, spune directorul la care salariata întreabă: „Să-mi spuneţi de ce mă jucaţi în picioare?”.
„De ce te joc?”, vine replica managerului şi după zgomot pare că s-a îndreptat spre femeie ca s-o plesnească. Replica ei confirmă acest lucru, pentru că spune aproape plângând: „Să nu daţi în mine!” .
Nu este contrazisă, dar agresorul insistă cu limbajul injurios: „Marş, jigodia dracu! Dau în tine… Şi pe Mustaţă ţi-l… Vă toc pe amândoi şi pe fie-ta o dau la albanezi, să ţi-o f…tă!”, la care angajata îngrozită îi reacţionează: „Vai de capul meu…”. Pe fundal se mai aude directorul când îi tot cere să-şi bage minţile în cap.
„NE-AM ÎMPĂCAT, DAR ÎNREGISTRAREA, O ALTĂ PERSOANĂ A DAT-O ÎN PRESĂ”
O reacţie a fost obținută de la persoana acuzată, care nonşalant a recunoscut incidentul pe care l-a catalogat drept o „discuţie aprinsă” şi faptul că vocea îi aparţine. „Dar s-a întâmplat de mult. Între timp ne-am împăcat, dar înregistrarea a ajuns la o altă persoană care a dat-o în presă. Cineva vrea să îmi facă rău”, a conchis managerul Edward Stanca.
Spitalul de Psihiatrie Drăgoeşti funcţionează în subordinea Consiliului Judeţean Vâlcea. Medicul Edward Stanca conduce unitatea din 2005.
Sursa: Adevărul.ro

ULTIMELE ȘTIRI
Obicei de Paște - stropitul. Cine îl mai tine?
Atmosfera estivală în prima zi de Paște la Ștrandul Tășnad
Iepurașul i-a vizitat pe copiii internați la Spitalul Județean
Lumina Sfântă a ajuns la Satu Mare și urmează să fie împărțită în toate parohiile
Aglomerația de ieri din supermarketuri s-a mutat la spălătoriile auto
A fost identificat cadavrul găsit într-o pădure din Oaș, aproape de granița cu Ucraina
Parlamentarii UDMR vă transmit "Paste Fericit!"
A strâns bani în străinătate și acum face agricultură la Satu Mare - vinde ouăle produse la automat
Programul de Paște al marilor supermarketuri din oraș
Plutonierul Daniel Tătăran a gătit 80 de porții de mâncare pentru sătmărenii care nu își permit o ma...
Vânzări într-o zi cât în restul săptămânii - mieii au fost la mare căutare în piață la Negrești
Sătmăreanul Dragoș Andrei David a ajuns în Statele Unite la Campionatul Mondial de Robotică
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare